4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Cele 5 cuvinte cu care a răspuns Donald Trump, după ce prețurile petrolului au crescut vertiginos și au depășit deja 100 de dolari pe baril

Prețul petrolului a depășit duminică 100 de dolari pe baril pentru prima dată în peste trei ani și jumătate, după atacurile militare comune asupra Iranului lansate de SUA și Israel, anunță publicația Independent, citată de Libertatea.

Foto: Imago

Președintele SUA, Donald Trump, a răspuns în cinci cuvinte, declarând că prețurile mai mari la petrol reprezintă „un preț mic de plătit” pentru siguranța și pacea globală, și estimând că acestea vor scădea rapid odată ce amenințarea nucleară a Iranului va fi eliminată.

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a recunoscut că americanii ar putea resimți creșterea prețurilor la benzină timp de câteva săptămâni, dar a dat asigurări că situația nu va dura luni de zile, chiar dacă nivelul actual al prețurilor este mai mare decât cel dorit.

Preţurile petrolului au înregistrat luni o creştere impresionantă de aproximativ 25%, atingând cel mai înalt nivel de la mijlocul anului 2022, în contextul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite, Israel şi Iran, iar situația seamănă cu un șoc energetic global, similar cu cel din anii 70, spun analiștii.

Experții anticipează însă noi creșteri. Compania GasBuddy estimează o probabilitate de 80% ca prețul mediu al benzinei la nivel național să ajungă la 4 dolari pe galon în următoarea lună, în timp ce Goldman Sachs prognozează că petrolul ar putea urca până la 150 de dolari pe baril.

Creșterea bruscă a prețurilor este pusă pe seama războiului Israel-Iran, care afectează producția și transportul petrolului în Orientul Mijlociu, în special traficul petrolierelor prin Strâmtoarea Ormuz, o zonă critică.

Creşterea fără precedent a fost alimentată de îngrijorările privind intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a dus la reducerea aprovizionării din partea unor mari producători de petrol, precum Irak, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.

Și gazul european s-a scumpit cu 30% într-o singură zi, după explozia prețului țițeiului. Panica este întreținută de blocajul din Strâmtoarea Ormuz și distrugerea unor instalații-cheie, pe fondul războiului prelungit din Orientul Mijlociu.

În România, prețul gazelor rămâne plafonat la 0,31 de lei/kWh până în primăvara anului 2027. Decizia a fost luată pe 5 martie 2026, prin Ordonanță de Urgență. Premierul a explicat că această perioadă tranzitorie (aprilie 2026 – aprilie 2027) este necesară pentru a proteja cetățenii de fluctuațiile cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu, urmând ca liberalizarea să aibă loc în 2027, când producția din Marea Neagră va crește semnificativ.

În Republica Moldova, la 4 martie, Guvernul a aprobat instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul evoluțiilor recente din Orientul Mijlociu și al potențialelor implicații pentru țara noastră.

Republica Moldova a intrat, din 5 martie, în stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. În context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că a fost instituit un regim de control sporit asupra stocurilor de benzină și motorină, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu.

În aceeași zi, președinta Maia Sandu a declarat că, creșterea prețurilor la resursele energetice, dar și mărfuri este inevitabilă, în contextul confictului armat din Orientul Mijlociu. „Dacă războiul continuă, atunci problema va deveni mai mare, vom avea cantități, dar nu la fel de mari precum le-a furnizat piața până acum și prețurile desigur vor fi mai mari. Nu producem și asta este marea noastră problemă - suntem dependenți total de importuri”, a precizat șefa statului.

Mai devreme, ANRE a constat că evenimentele recente din zona Golfului Persic au generat un impact asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu deschiderea burselor internaționale din data de 2 martie 2026.

Israelul a lansat, pe 28 februarie, un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran. Atacul vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri regimul de la Teheran că vor lovi Iranul dacă acesta va continua programele sale balistice.

Președintele american Donald Trump a spus, într-un clip distribuit pe conturile sale de pe rețelele de socializare, că Statele Unite au început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul și le vom anihila marina”, a declarat liderul SUA, transmițând și un mesaj către Gărzile Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați, altfel veți muri cu siguranță”.

O bază americană din Bahrain a fost ținta unui atac cu rachete, dar explozii s-au auzit și în Abu Dhabi, Dubai, Qatar, Kuwait și chiar în Riad – Arabia Saudită.

Exploziile din Teheran au declanșat o reacție rapidă la Kiev. Ministerul de Externe al Ucrainei a transmis că nu va uita niciodată atacurile cu drone iraniene asupra orașelor ucrainene și a pus responsabilitatea pentru escaladare pe regimul de la Teheran.

De cealaltă parte, Rusia a criticat Israelul și pe președintele SUA Donald Trump, pentru că s-au lansat într-un „atac periculos și iresponsabil” asupra Iranului, despre care Moscova spune că împinge întregul Orient Mijlociu într-un abis. „Pacifistul și-a arătat din nou fața”, a transmis Medvedev, fost președinte rus.


Pub