22,24 lei/l Motorina explodează mâine la 22,24 lei/l +47 bani benzina 24,33 lei/l +16 bani ANRE scumpiri succesive 1.000.000 lei Femeie din Sîngerei reținută după ce a copiat cheia locuinței amicilor și a furat peste 1 milion lei; arest 30 zile 20.000 litri Captură masivă 20.000 litri alcool etilic contrabandă în TIR la Florești și depozit Ialoveni șofer reținut PCCOCS 58.000 lei Tânăr care amenințat cu moartea Marin Pavlescu pentru orientare sexuală obligat plăti 58.000 lei daune și amendă
„Vor crește prețurile la resursele energetice și la mărfuri.” Maia Sandu: Dacă războiul în Orientul Mijlociu continuă, problema va deveni mai mare

Președinta Maia Sandu consideră că, creșterea prețurilor la resursele energetice, dar și mărfuri este inevitabilă, în contextul confictului armat din Orientul Mijlociu. „Dacă războiul continuă, atunci problema va deveni mai mare, vom avea cantități, dar nu la fel de mari precum le-a furnizat piața până acum și prețurile desigur vor fi mai mari. Nu producem și asta este marea noastră problemă - suntem dependenți total de importuri”, a precizat șefa statului, la emisiunea Cabinetul din umbră de la Jurnal tv.

Foto: colaj

Întrebată la ce ar trebui să ne așteptăm, după ce la 4 martie a fost instituită starea de alertă energetică, pentru 60 de zile, Maia Sandu a răspuns: „Sunt lucruri care se întâmplă în afara controlului nostru. Când vorbim despre acest nou război în Orientul Mijlociu, discuția, preocuparea, îngrijorarea vizavi de acțiunile Iranului ține de insistența regimului de acolo ca să dezvolte arma nucleară și mai multe state sunt preocupate de acest lucru, pentru că un regim autoritar care are armă nucleară poate deveni periculos și pentru țările din regiune, dar și dincolo de regiune. Vedem ce face Federația Rusă.

Nu cred că este cineva care poate spune cât va dura acest război și această incertitudine creează și probleme de așteptări pe termen mediu, inclusiv pe piața energetică, acolo sunt multe resurse energetice, se încearcă să se blocheze rutele și dacă războiul continuă, vom vorbi nu doar despre creșterea prețurilor la resursele energetice, dar și la creșterea prețurilor la alte produse -mărfuri”.

„Ne dorim ca această criză să se încheie cât mai repede, dar trebuie să fim conștienți că dacă războiul continuă, atunci problema va deveni mai mare, vom avea cantități, dar nu la fel de mari precum le-a furnizat piața până acum și prețurile desigur vor fi mai mari. Noi încercăm să salvăm niște rezerve, aici, pe intern, dar nu producem și asta este marea noastră problemă - suntem dependenți total de importuri și cred că și producătorii locali, cei care își fac planuri, trebuie să își facă un scenariu pentru o durată mai mare a războiului, ceea ce înseamnă și cantități mai mici, și prețuri mai mari”, a mai subliniat șefa statului.

La 4 martie, Guvernul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul evoluțiilor recente din Orientul Mijlociu și al potențialelor implicații pentru țara noastră.

Republica Moldova a intrat de astăzi, 5 martie, în stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. În context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că a fost instituit un regim de control sporit asupra stocurilor de benzină și motorină, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu.

Mai devreme, ANRE a constat că evenimentele recente din zona Golfului Persic au generat un impact asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu deschiderea burselor internaționale din data de 2 martie 2026.

Israelul a lansat sâmbătă un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran. Atacul vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri regimul de la Teheran că vor lovi Iranul dacă acesta va continua programele sale balistice.

Președintele american Donald Trump a spus sâmbătă, într-un clip distribuit pe conturile sale de pe rețelele de socializare, că Statele Unite au început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul și le vom anihila marina”, a declarat liderul SUA, transmițând și un mesaj către Gărzile Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați, altfel veți muri cu siguranță”.

O bază americană din Bahrain a fost ținta unui atac cu rachete, dar explozii s-au auzit și în Abu Dhabi, Dubai, Qatar, Kuwait și chiar în Riad – Arabia Saudită.

Exploziile din Teheran au declanșat o reacție rapidă la Kiev. Ministerul de Externe al Ucrainei a transmis că nu va uita niciodată atacurile cu drone iraniene asupra orașelor ucrainene și a pus responsabilitatea pentru escaladare pe regimul de la Teheran.

De cealaltă parte, Rusia a criticat Israelul și pe președintele SUA Donald Trump, pentru că s-au lansat într-un „atac periculos și iresponsabil” asupra Iranului, despre care Moscova spune că împinge întregul Orient Mijlociu într-un abis. „Pacifistul și-a arătat din nou fața”, a transmis Medvedev, fost președinte rus.

La 28 februarie, MAE de la Chișinău a informat că pe întreg teritoriul Statului Israel a fost instituită starea de urgență imediată, în contextul operațiunilor militare împotriva Iranului.

La 3 martie, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a informat că, situația de securitate în Orientul Mijlociu rămâne complexă. În mai multe state din regiune continuă atacurile cu rachete și drone, iar spațiul aerian este închis, parțial reluat sau afectat.


Pub