36,18 lei/l Motorină 36,18, benzină 31,67 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 17 17 ordine de restricție de urgență emise într-o zi pentru violență în familie 586.572 lei Consilier local și soția, ex-IGSU, prinși cu avere nejustificată de 586.572 lei 750.000 Datele a 750.000 de moldoveni furate în atacul cibernetic; magistrată depune plângere
Examenul de absolvire pentru studenții de la USMF va consta, exclusiv, în susținerea tezei de licență online

Pentru cei peste 900 de studenți absolvenți din cadrul Universitatății de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, examenul de absolvire va consta, exclusiv, în susținerea tezei de licență, on-line. Decizia a fost aprobată de membrii Senatului.

Foto: noi.md

Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, a menționat că „tradițional, la Universitatea de Medicină examenul de absolvire se desfășura în mai multe etape: atestarea deprinderilor practice, susținerea tezei de licență, examenul oral și examenul clinic.

Potrivit prorectorului, la examenul de absolvire vor fi admiși studenții care au realizat integral planul de învățământ și au acumulat numărul de credite stabilit pentru 12 semestre – 360 credite sau pentru 10 semestre – 300 credite și cei care au primit calificativul „admis” la susținerea prealabilă a tezei de licență în cadrul departamentului/ catedrei la care a fost realizată.

Susținerea tezelor de licență va avea loc în cadrul ședințelor on-line în conformitate cu orarul stabilit de către decanatele facultăților. Data, ora și linkurile vor fi transmise membrilor Comisiei și studenților.

În acest an, vor finaliza studiile superioare integrate la USMF „Nicolae Testemițanu” 917 absolvenți, dintre care 584 - studenți autohtoni și 333 - cetățeni străini, iar conform programelor de studii: Medicină - 636, Medicină preventivă - 33, Stomatologie - 164, Farmacie - 84.

Totodată, prim-prorectorul Olga Cernețchi a anunțat că, în legătură cu situația epidemiologică provocată de Covid-19, ceremoniile de depunere a Jurământului de medic și farmacist vor fi anulate. 


Pub