(video) Pediatrul Mihai Stratulat nu s-a vaccinat împotriva Covid: S-a făcut o greșeală enormă

Unul dintre cei mai cunoscuți pediatri din Moldova, Mihai Stratulat, nu s-a vaccinat împotriva Covid-19. În cadrul emisiunii Morari live, medicul a explicat de ce nu a făcut acest lucru: S-a făcut o greșeală enormă. Luând în considerație că deja erau studii care demonstrau că 85% din populația globului a trecut prin forma ușoară, trebuia să lăsăm, atunci când a apărut prima tulpină, să se îmbolnăvească toți și avea să obținem imunitatea colectivă”. Ce experiment a făcut Mihai Stratulat când s-a îmbolnăvit de Covid și de ce consideră că la nivel mondial, anumite lucruri au fost făcute intenționat, aflați mai jos.

Foto: captura foto

 „Eu nu m-am vaccinat. De ce? În primul rând pentru că din start când a apărut noțiunea de Covid, pandemie și tot așa, înecrcam să fiu la curent cu toate studiile realizate. Și atunci am înțeles că cele mai vulnerabile sunt, totuși, persoanele în etate, vârstnicii sau persoanele care au boli asociate. Tinerii, copii nu sunt în grupa de risc. Covidul în general a început foarte straniu, în China. Se discuta că atacă plămânii și pacienții tușesc foarte intens. Nimeni nu a luat în calcul sau poate s-a luat, dar intenționat nu s-a pus accentul pe faptul că acest Covid a venit în perioada când avem gripă. Atunci a fost cumva asociată gripa cu Covidul. Intenționat sau nu, nu se făceau teste la gripă, ca să nu se depisteze gripa. Apoi în martie a venit Covidul în Moldova, deja erau făcute anumite studii și era demonstrat că el afectează toată populația, însă în 85% trece sub formă ușoară și doar în 15% în formă medie sau gravă. Din nou studiile arătau că doar persoanele vârstnice și cele cu boli asociate nimeresc în grupul celor 15%. Atunci am decis să mai aștept. Prin aprilie m-am îmbolnăvit de Covid și am decis pentru mine să fac un experiment, având baza teoretică deja. În momentul în care tu te îmbolnăvești de o boală, organismul tău produce anticorpi, primii sunt în faza acută, anticorpii IgM, care se mențin aproximativ o lună, apoi nivelul lor în sânge scade și apar anticorpii IgG. Este un moment în care ambii anticorpi sunt în sânge și în acest moment, dacă intri în contact cu o persoană bolnavă, organismul tău începe să producă mai departe anticorpi IgM. Intri în contact scurt cu o persoană bolnavă, dar nu te îmbolnăvești. Eu am făcut acest lucru periodic, monitorizându-mi anticorpii. Astfel am reușit, timp de un an, să îmi mențin anticorpii pozitivi. Nu era necesitatea în vaccin, pentru că nu mă mai îmbolnăveam, aveam anticorpii formați”, a explicat Mihai Stratulat.

Cât despre vaccinul propriu-zis și insistența cu care era promovată vaccinarea de către autorități, în majoritatea țărilor lumii, medicul crede că a fost o greșeală: „Dacă vorbim despre vaccin, s-a făcut o greșeală enormă. Luând în considerație că deja erau studii care demonstrau că 85% din populația globului a trecut prin forma ușoară, trebuia să lăsăm, atunci când a apărut prima tulpină, să se îmbolnăvească toți și avea să obținem imunitatea colectivă. Știind care sunt persoanele care fac formă gravă, pe ele trebuia să le izolăm, iar copiii, tineri, să facă imunitate, se forma cea colectivă și problema era să dispară”.

„Inițial la nivel mondial s-a interzis realizarea autopsiilor, pentru că se temeau ca nu cumva de la pacientul decedat de Covid să se transmită virusul la doctorul care făcea autopsia. Cred că asta s-a făcut intenționat, pentru că în mod normal, doctorul, ca să poată lupta cu o bolaă, trebuie să știe ce organ afectează. Toți credeau că plămânii, pentru că pacienții tușeau, la un moment dat toți veneau la spital cu insuficiență respiratorie, doctorii nu înțelegeau de ce dacă pacientul este conectat la aparatul de ventilare pulmonară la parametrii maximi, iar starea lui nu se ameliorează. Pe la sfârșitul lui aprilie câțiva medici legiști din Rusia sau nu știu din ce țară au făcut aceste autopsii în mod ilegal și s-a demonstrat că vasele sangvine sunt atacate de Covid, inclusiv cele care vin către plămâni și adus sângele, ca să ia oxigenul. Atunci a devenit clar de ce nu se îmbunătățește starea pacientului, chiar dacă e conectat la aparatul de ventilare pulmonară. Probabil s-a făcut intenționat, să tragă din timp să se reușească producerea vaccinurilor”, a reamintit peadiatrul.

Mihai Stratulat totuși, nu neagă importanța vaccinurilor pentru omenire: „Dacă analizăm retrospectiv, vaccinurile sunt o chestie bună, pentru că noi de foarte multe boli în lume am scăpat anume prin vaccinare. Sunt o metodă nouă și rapidă de a forma vaccinuri împotriva oricărei boli. Dacă va apărea o boală mai strașnică decât Covidul, omenirea va reuși să facă aceste vaccinuri”.

Ce spune medicul despre anunțul OMS privind o nouă pandemie, mult mai gravă, care se așteaptă în următorii ani și cum crede că ar trebui să reacționeze autoritățile, aflați din interviu:

Primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost înregistrat pe 7 martie 2020, fiind vorba de o femeie revenită din Italia.

La 17 martie 2020, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.

Iar la 18 martie a fost înregistrat primul deces de coronavirus în Republica Moldova.

La sfârșitul lunii mai 2020, medicul Mihai Stratulat scria că el și familia sa au fost bolnavi de Covid-19. „Conform ultimelor studii, o persoană bolnavă de Covid-19 din a 11-a zi din momentul infectării nu mai este contagioasă! Chiar dacă testul PCR arată pozitiv și asta deoarece depistează fragmente de ARN viral, care însă nu mai pot declanșa boala! Astăzi se împlinesc 14 zile din momentul apariție primilor simptome, deci de astăzi eu și familia mea suntem Covid-19 Free! De mai bine de 10 zile nu mai prezentăm nici un simptom! Copiii au suportat cel mai ușor această boală! De astăzi nu mai avem nevoie de mască, nu ne temem de spații aglomerate, cum se zice: "otstrilealisi"!”, menționa atunci medicul.


Pub