23,05 lei/l Benzina trece pragul de 23 lei/l cu 6 bani motorina la 19,92 lei/l +9 bani preturi ANRE weekend 1,50 lei Reducere propusa de Energocom la tariful gazelor naturale pentru consumatori casnici 300 Persoane traumatizate de gheata la urgenta 39 internati 18 operati neurochirurgie 70 consultati 1.000 Arbori taiati ilegal Ghidighici control inopinant prejudiciu peste 500.000 lei incendiati urme
Ultima oră! Primul deces de coronavirus înregistrat în Republica Moldova

Primul deces de coronavirus a fost înregistrat în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„Este vorba despre doamnă de 61 ani , care avea și alte boli cronice. Avea hipertensiune de gradul II, diaber zaharat de gradul II”, a relatat Viorica Dumbrăveanu.

„Au fost 4 zile și nopți de luptă pentru viața acestei paciente, la 2:45 noaptea, aceasta a cedat, a survenit un stop cardiac, a fost la respirație dirijată, 2 zile și 2 nopți, dintre care una și jumătate a fost la intubare. Medicii au lucrat cu toate măsurile de protecție, suntem gata în continuare să primim pacienți bolnavi”, a declarat directorul Spitalului Republican.

Primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost înregistrat pe 7 martie 2020, fiind vorba de o femeie revenită din Italia.

Parlamentul, ieri, a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.


Pub