„Învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Dondușeni al Partidului Politic „Şor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 1,53 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului in valoare de aproximativ 200 000 lei”, comunică PA.
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintei oficiului teritorial Ștefan-Vodă al Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat.
Și cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Ocnița al fostului Partid Politic „Şor”, fiindu-i incriminată săvârșirea, în calitate de complice, a infracțiunii de finanțare ilegală, a fost trimisă în judecată.
Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional de magistrații Înaltei Curți, în cadrul ședinței 19 iunie 2023, după ce au fost ascultate replicile părților.
Reprezentații partidului au protestat Curtea Constituțională, unde se examina sesizarea cu privire la legalitatea formațiunii. Manifestanții au venit cu pancarte pe care scriu „Stop abuzului asupra poporului”, „Stop fascismului”.
La data de 14 iunie, Curtea Constituțională a continuat examinarea sesizării cu privire la legalitatea Partidului Șor. Părțile și-au încheiat pledoariile.
Avocații Partidului „ȘOR” au mizat pe corectitudinea judecătorilor Curții Constituționale, care nu va declara formațiunea drept neconstituțională. Și asta deoarece, sesizarea Guvernului împotriva Partidului „ȘOR” este vădit nefondată și nu există temei de scoatere a formațiunii în afara legii. A fost opinia avocaților formațiunii.
În noiembrie 2023, Curtea Constituțională a anunțat că sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” se află spre examinare. Astfel, au fost solicitate opinia Partidului „Șor”, dar și a autorităților.
Curtea Constituțională a restituit pe 10 noiembrie 2022, sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor, „în vederea lichidării neajunsurilor”.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor.
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a salutat inițiativa lui Sergiu Litvinenco de a cere Curții Constituționale să declare Partidul Șor neconstituțional.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!