Avocații Partidului „ȘOR”: Nu există temei de declarare a neconstituționalității formațiunii

Avocații Partidului „ȘOR” mizează pe corectitudinea judecătorilor Curții Constituționale, care nu va declara formațiunea drept neconstituțională. Și asta deoarece, sesizarea Guvernului împotriva Partidului „ȘOR” este vădit nefondată și nu există temei de scoatere a formațiunii în afara legii. Este opinia avocaților formațiunii, exprimată înainte de o nouă ședință a Curții Constituționale, cea de-a șaptea, care va avea loc astăzi. Mai mult, susțin apărătorii, sesizarea Guvernului nu este de competența Curții Constituționale.

Foto: partidulsor.md

Avocații Partidului „ȘOR” mizează pe corectitudinea judecătorilor Curții Constituționale și nu va declara formațiunea drept neconstituțională. Și asta deoarece, sesizarea Guvernului împotriva Partidului „ȘOR” este vădit nefondată și nu există temei de scoatere a formațiunii în afara legii. Este opinia avocaților Partidului „ȘOR”, exprimată înainte de o nouă ședință a Curții Constituționale (CC), cea de-a șaptea, care va avea loc astăzi. Mai mult, susțin apărătorii, sesizarea Guvernului nu este de competența Curții Constituționale.

Potrivit avocaților, în cazul în care Curtea Constituțională este sesizată să examineze constituționalitatea unui partid, magistrații trebuie să verifice dacă scopul sau activitatea formațiunii se manifestă sau se exprimă, în raport cu dreptul la libera exprimare, împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranității, independenței și a integrității teritoriale a țării.

Totodată, avocații Partidului „ȘOR” subliniază că judecătorii CC nu trebuie să analizeze fapte care vizează comportamentul individual al unor persoane sau pretinse încălcări ce reprezintă cazuri individuale.

Prin urmare, Curtea Constituțională ar trebui să declare neconstituțional un partid care militează, mai exact, se exprimă în mod evident împotriva valorilor constituționale. În ceea ce privește Partidul „ȘOR”, susțin avocații, nu există temei de declarare a neconstituționalității acestei formațiuni, iar sesizarea Guvernului este vădit nefondată.

Apărătorii mai spun că argumentele invocate de Guvern, în sesizarea privind declararea neconstituționalității Partidului „ȘOR”, nu se referă la ceea ce intră în competența de examinare a Curții Constituționale. Dacă, ipotetic, problemele invocate de executiv în sesizare ar fi constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile, pe lângă faptul că acestea nu se referă la libertatea de exprimare, pot atrage alte consecințe juridice care nu țin de rolul Curții Constituționale. În plus, magistrații Curții trebuie să verifice dacă această sesizare are sau nu o tendință politică, având în vedere că autorul este fostul ministru al Justiției și deputat PAS, Sergiu Litvinenco, iar argumentele invocate în sesizare nu se referă la libertatea de exprimare.

Ședința Curții are loc după ce magistrații au luat o pauză, pentru verificarea constituționalității Partidului „ȘOR”. În cadrul acesteia, urmează să fie prezentate pledoariile părților. După aceasta, va fi emis avizul Curții.

Prin sesizarea Guvernului PAS, depusă la Curtea Constituțională, se urmărește scoaterea Partidului „ȘOR” în afara legii. Asta în pofida numeroaselor opinii potrivit cărora, dacă această formațiune va fi declarată neconstituțională și va fi dispusă încetarea activității acesteia, ar fi un atac dur la adresa democrației, statului de drept și va fi un precedent periculos pentru toate partidele, inclusiv PAS.

În noiembrie, Curtea Constituțională anunța că sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” se află spre examinare. Astfel, au fost solicitate opinia Partidului „Șor”, dar și a autorităților.

Curtea Constituțională a restituit pe 10 noiembrie 2022, sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor, „în vederea lichidării neajunsurilor”.

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor.

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a salutat inițiativa ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco de a cere Curții Constituționale să declare Partidul Șor neconstituțional. „Am văzut și argumentele invocate pe facebook și reamintesc că sunt aceleași argumente prezentate în sesizarea pregătită de mine încă anul trecut”, a menționat Plîngău. Totodată, acesta a declarat că îl întristează „că s-a ajuns, din varii motive și ezitări, abia acum la acest act”.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat pe 8 noiembrie 2022 că a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care va cere declararea neconstituționalității Partidului Șor. „Consider că există suficiente circumstanțe juridice pentru această decizie”, a scris ministrul.

„Intenția de a scoate în afara legii a Partidului „Șor” este „încă un abuz grav, comis de guvernarea PAS, într-un timp atât de scurt. Formațiunea noastră a fost constituită în baza dreptului la libera asociere, o valoare sacră a democrației, consfințită în Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a reacționat Partidul Șor.


Pub