„- Ați vota „da” sau „nu” la un astfel de referendum?
- Aș modela o asemenea discuție, la acest subiect, cu 3 luni în urmă. În ultima săptămână înainte de alegeri.
Atunci să ne întrebați pe toți inclusiv și pe cei care ne duceau în UE. Ar fi un test al sincerității.
Daca l-ați fi întrebat atunci pe Radu Marian dacă e unionist, ar fi spus - Doamne ferește, acum e unionist pentru că așa a zis șefa”, a declarat Ion Chicu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un amplu interviu, cu doi jurnaliști britanici cunoscuți, despre provocările pe care le are de înfruntat Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice din țara de peste Prut. Lidera de la Chișinău a declarat prima dată deschis că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, aceasta ar vota da.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat declarația președintei Maia Sandu, care a mărturisit, pentru prima oară, că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre Republica Moldova și România, ar vota pentru. „Maia Sandu va vota unirea nu de dragul unui ideal, ci din iubirea egoistă de sine. Și cu gândul la propriul viitor. Iar de Constituție nici nu mai spunem nimic, pentru Maia Sandu Constituția moldovenească nu este un document cu autoritate, chiar dacă a depus jurământul pe Legea Supremă de 2 ori”, a menționat fostul șef de stat.
La rândul său, juristul Iurie Mărgineanu a declarat că în spațiul public se discută despre posibila cumpărare a voturilor unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru a susține unirea cu România, fapt care, în opinia sa, ridică riscuri serioase pentru suveranitatea statului și respectarea Constituției. „Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE”, a scris avocatul pe rețele.
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) califică declarația președintei Maia Sandu, care a mărturisit că, dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, ar vota pentru, drept „o luare de poziție ambiguă, lipsită de consecințe politice concrete”. „Constatăm cu stupoare insistența cu care președinta RM transmite periodic mesaje alarmiste societății privind pretinsa nefuncționalitate a statului. De-a lungul timpului, Maia Sandu s-a poziționat succesiv pentru rescrierea Constituției, pentru reformarea „de la zero” a instituțiilor statului și, mai nou, pentru evocarea unirii cu România ca posibilă soluție. Acest șir de declarații reprezintă, în esență, o asumare publică a eșecului guvernării PAS”, se menționează în declarația remisă de PLDM.
Alianța pentru Unirea Românilor a salutat declarația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că ar „vota pentru Reunirea cu România” dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. Potrivit AUR, Maia Sandu „deține întreaga putere în Republica Moldova” și ar putea organiza un referendum național sau un vot în Parlamentul de la Chișinău pe această temă.
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că, în cazul unui eventual referendum privind unirea cu România, ar vota „pentru”. „Este o decizie personală”, a menționat Munteanu.
Integrarea europeană a Republicii Moldova constituie “una din căile de a fi împreună”, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, în cadrul primului său discurs anual de politică externă susținut la reuniunea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!