22,29 lei/l Benzină urcă la 22,29 lei/l în ajun Anul Nou stil vechi, motorină scade la 18,83 lei/l după ANRE 3.025 Adresări la Urgențe în spitalele Chișinău, 1286 internări cu traume bronhopneumonii viroze majoritare 3.370 Șoferi trași pe dreapta în weekend pentru abateri grave, 26 eliminați volan alcool sau narcotice 25 Alexei Cotorobai condamnat la 25 ani pușcărie pentru omorul unui bebeluș acum 16 ani în Telenești
Mărgineanu: „Am auzit ideea cumpărării voturilor deputaților din Parlament pentru a vota unirea. Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE”

Juristul Iurie Mărgineanu declară că în spațiul public se discută despre posibila cumpărare a voturilor unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru a susține unirea cu România, fapt care, în opinia sa, ridică riscuri serioase pentru suveranitatea statului și respectarea Constituției. „Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE”, a scris acesta pe rețele.

Foto: Facebook / Iurie Mărgineanu

„Există momente când zvonurile politice nu mai pot fi ignorate. Recent, am auzit despre ideea cumpărării voturilor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova – câte un milion pentru fiecare – pentru a vota unirea. Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE.

La prima vedere, asemenea afirmații par neverosimile. Dar dacă asemenea discuții se poartă deja public, în studiouri și de către persoane influente, atunci nu mai putem vorbi doar despre teorii conspiraționiste”, a scris acesta.

Juristul a amintit de o discuție purtată cu câțiva ani în urmă cu un senator român, în cadrul căreia a atras atenția asupra riscurilor legate de statutul Autonomiei Găgăuze.

„Însă m-a pus pe gânduri faptul că, cu câțiva ani în urmă, am avut o discuție cu un senator din România, în care am atins subiecte sensibile ale politicii moldovenești, precum autonomia găgăuză. I-am atras atenția că nimeni nu observă pericolul real, deși există o paralelă evidentă cu situația Crimeei și cu statutul Autonomiei Găgăuze.

În articolul 1 alin. 4 al Legii nr. 344 din 23.12.1994 – la fel ca în legea privind autonomia Crimeei – este stipulat clar: „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă.”

Cu alte cuvinte, în cazul pierderii statalități, Găgăuzia ar putea să-și proclame independența. Este un pericol iminent, care nu poate fi ignorat. Șocant pentru mine a fost să aud din gura senatorului că nu vede nicio amenințare, deoarece – citez – „se poate cumpăra fiecare deputat al Adunării Populare a Găgăuziei și problema e rezolvată”.

Astăzi, când aud în studiouri publice, din partea unor politologi și intelectuali români apropiați de partidele mari, ideea că unirea s-ar putea „cumpăra” cu bani lichizi – câte un milion pentru fiecare deputat, pentru a vota unirea – îmi dau seama că tentația ar fi greu de respins pentru mulți din aleși poporului.

Se pare că unii politicieni români au fost „molipsiți” de la modelul lui Trump, care ar fi propus cetățenilor din Groenlanda câte 100.000 de dolari pentru a susține alipirea la SUA.

Această mentalitate, care reduce destinul unui popor la tranzacții financiare, este periculoasă și cinică”, a menționat juristul.

Mărgineanu a invocat și lecțiile istorice ale Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

„Lecția istorică despre Unirea Basarabiei cu România, votată de Sfatul Țării la 27 martie 1918, nu ne-a învățat nimic.

Însăși istoricii au consemnat că nu toți deputații au fost convinși prin argumente, unii au fost presați, alții intimidați, iar alții chiar lichidați fizic. Zvonurile despre cumpărarea sau constrângerea voturilor au rămas până astăzi.

Așadar, dacă în 1918 unirea s-a făcut într-un context de război și presiuni externe, astăzi ar fi o crimă să se repete aceeași metodă prin mituire și corupție.

Responsabilitatea față de stat. Întrebarea fundamentală este: cum ne raportăm noi la propriul stat? Cei care au jurat pe Constituție să apere Republica Moldova, teritoriul și suveranitatea ei, au obligația morală și legală să respingă asemenea practici. Poporul nu poate fi ignorat, redus la tăcere sau înlocuit prin tranzacții ascunse.

Întrebarea rămâne: se poate accepta o asemenea procedură criminală, cumpărarea deputaților pentru a vota ceva atât de important pentru țară? Dar cu poporul cum rămâne? Sau de popor nu are nevoie nimeni, ci doar de teritoriu?

Mă adresez vouă, stimați prieteni, dar și celor care au obligația de a proteja statul Republica Moldova și Constituția. Dacă asemenea discuții se poartă deja public, în studiouri și de către persoane notorii, atunci nu mai putem vorbi despre simple teorii conspiraționiste. Cred că ar trebui să intervină instituțiile competente, conform legii.

În fața acestor pericole, să ne amintim de cuvintele marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt:

„Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor.”

Aceste cuvinte nu sunt doar o frază istorică, ci un testament moral. Ele ne reamintesc că avem o obligație sfântă față de viitoarele generații: să păstrăm acest stat, să apărăm acest teritoriu și să ne ridicăm la înălțimea jertfelor strămoșilor.

Republica Moldova nu este un bun de tranzacționat, nu este o monedă de schimb și nici o pradă pentru ambițiile politice. Ea este casa noastră, rădăcina noastră, moștenirea pe care trebuie să o transmitem curată și demnă copiilor și nepoților noștri.

De aceea, fiecare jurământ pe Constituție, fiecare responsabilitate publică și fiecare act civic trebuie să fie trăit cu conștiința că apărăm nu doar prezentul, ci și viitorul. Dacă vom lăsa corupția, mituirile și jocurile de culise să decidă soarta țării, atunci vom fi vinovați nu doar față de noi înșine, ci față de urmașii noștri”, a mai adăugat acesta.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un amplu interviu, cu doi jurnaliști britanici cunoscuți, despre provocările pe care le are de înfruntat Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice din țara de peste Prut. Lidera de la Chișinău a declarat prima dată deschis că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, aceasta ar vota da.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat declarația președintei Maia Sandu, care a mărturisit, pentru prima oară, că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre Republica Moldova și România, ar vota pentru. „Maia Sandu va vota unirea nu de dragul unui ideal, ci din iubirea egoistă de sine. Și cu gândul la propriul viitor. Iar de Constituție nici nu mai spunem nimic, pentru Maia Sandu Constituția moldovenească nu este un document cu autoritate, chiar dacă a depus jurământul pe Legea Supremă de 2 ori”, a menționat fostul șef de stat.


Pub