„Despre propagandă...
Toți știm că atunci când în spațiul public a apărut informația despre decesul suspect al Ludmilei, soțul ei era șef al organizației teritoriale PAS Hîncești si vicepreședinte de raion. Este adevărat că a urmat o reacție a autorităților de excludere a lui Vartic din partid și demisia lui Ciubotaru din funcția de șef al spitalului Hîncești, pentru că nu a raportat cazul de tentativă de suicid în 5 noiembrie 2025. Această disociere era necesară, dar este oare suficientă? Cred că oricât nu s-ar insista, să nu se facă legătura dintre acest caz cu PAS, este inevitabil, pentru că personajul suspect este unul din PAS. E ca și părinții care au un copil infractor. Poți să te dezici de el declarativ, dar asta nu anulează relația de afinitate. Eu nu militez pentru răspundere colectivă, eu spun că acest fapt nu are cum să nu afecteze PAS.
Pentru că cei care guvernează sunt cei care fac legile și gestionează resursele țării. Ei s-au declarat altfel decât toți cei care au guvernat până la ei. Și-au asumat reforme îndrăznețe. Și atunci când unul dintre ei încalcă legea, contrastul dintre rolul de protector al ordinii, al integrității funcției publice, promotor al valorilor europene și democratice și cel de posibil infractor care încalcă exact ceea ce promovează, creează evident o disonanță și un șoc public. Clar că oamenii o să discute aprig, funcția publică va fi pusă pe tavă, oponenții politici vor exploata evenimentul tragic și nu vor ezita să profite de asemnea "cadou". Se poate de evitat aceste consecințe? Nu cred. Afirmația că politica este murdară este bazată anume pe percepția că sunt utilizate tactici ilegale de discreditare a adversarului politic. Nu este exclus. Dar vă invit la reflecție, haideți să încercăm să disecăm grâul de neghină. Câtă propagandă și cât adevăr este în ceea ce se discută în spațiul public?
De ce discuția despre o posibilă mușamalizare a cazului nu are dreptul la viață? În situația în care suspectul era un fel de местный царёк în Hîncești? De ce credeți dumneavoastră că noi, ca societate nu trebuie să avem suspiciunea că Vartic și-a folosit influența generată de funcția publică pe care o deținea pentru a ascunde adevărul? Sau că șeful spitalului din Hîncești, la fel Și el membru de partid, nu l-ar fi ajutat? Sau că partidul de la putere își folosește influența pentru a-și proteja omul, chiar dacă s-a disociat în mod public de acesta? Toate aceste suspiciuni sunt mai mult decât rezonabile.
Noi, avocatele, nu am avut acces la toate probele. Raportul privind ancheta internă realizată de Ministerul Sănătății la Spitalul din Hîncești așa și nu ne-a fost furnizat, declarațiile unor martori importanți audiați nu ne-au fost prezentate. De ce numiți asta propagandă și exclusiv politizare a cazului?
Cazul Ludmilei este un caz ieșit din comun. Tot ce s-a întâmplat în jurul acestei femei este învăluit de mister. Începând cu internarea ei în spitalul Hîncești în secția reanimare în data de 5 noiembrie, tot ce s-a întâmplat acolo următoarele 3 zile, după care externarea ei extrem de pripită, apoi dispariția ei până pe data de 19 noiembrie, când a apărut în pragul casei materne ca o legumă, piele și os, vădit schimbată, obosită, cu puțin păr, cu fața plină de coșuri. Dar despre cum s-a investigat acest deces suspect la etapa inițială cât și acum? De ce la locul impactului nu au fost identificate urme de sânge și cum a fost posibil ca locul aterizării cadavrului să fie la o distantă atât de mare de peretele clădirii într-un deces prin precipitare? Doar acești 2 indici sunt suficienți ca să creeze prezumții puternice de deces extrem de suspect, nu mai vorbim de alte detalii. Întrebați orice expert. De ce i s-a permis lui Vartic să se apropie de cadavru? Ce a făcut el acolo? Ce a vorbit cu expertul? De ce i s-au transmis hainele victimei cu tot cu cadavrul? De ce hainele nu au fost sigilate si ridicate corespunzător? De ce în ziua incidentului nu s-a cercetat locul de la care ar fi putut plana Ludmila ? Nici până azi nu se știe etajul concret, sau poate acoperisul clădirii? De ce Vartic nu are nici o măsură preventivă? Infracțiunea imputată este una gravă. Riscurile neaplicării unei măsuri preventive, printre care eschivarea, influențarea martorilor, care după cum ne comunică oamenii din Hîncești se întâmplă de la bun început, sunt evidente, dar neglijate de autorități. Oamenilor li se fac procese-verbale pe calomnie și sunt sancționați la plângerile depuse de Vartic pentru a-i împiedica să depună mărturii veridice. Și încă sute de întrebări, la care încă nu avem nici un răspuns. Dar care sunt, sper că și pentru dumneavoastră, nu doar pentru noi, mai mult decât rezonabile.
Nu confundați propaganda cu dorința sinceră de a afla adevărul. În timp ce prima caută să impună o concluzie prestabilită, a doua este un proces de explorare, cercetare, care acceptă posibilitatea de a fi infirmată. Noi, avocatele, asta urmărim! Să fie cercetat acest caz minuțios ca să restabilim tabloul crimei. Cine și ce a făcut și fiecare din cei implicați în acest coșmar să fie tras la răspundere. Acum răspundeți dumneavoastră, cine face propagandă.
***
Imaginea acestei femei frumoase, blânde, dedicate, adorată de copii, mă urmărește. Nadejda, femeia care a făcut acest video în data de 5 martie 2025 si l-a postat acum, este mama unei fetițe a cărei educatoare a fost Ludmila. Fetița o iubea enorm și era atașată de ea. Nadejda deplânge moartea Ludmilei, ca pe a unei surori.
Pentru memoria Ludmilei, pentru fetițele ei, care trebuie să știe ce s-a întâmplat cu adevărat cu mama lor, pentru mama Ludmilei, care a rămas un pic mai mult decât o umbră, pentru sora Ludmilei, pentru toate femeile abuzate, care nu pot cere ajutor. Din frică, din rușine, dintr-o falsă speranță că totul va fi bine, TOȚI NOI trebuie să cerem insistent o investigație efectivă! Da, justiția nu se face pe rețele. Dar presiunea publică într-un asemenea caz este esențială!”, a punctat avocata Gabriela Kornacker, într-o postare.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, a transmis un mesaj pe rețele după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
Decesul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat pe 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
Dezvăluiri șocante despre o spitalizare anterioară a Ludmilei Vartic din luna noiembrie au fost publicate pe rețele. „Când au adus-o, era bătută și părul îi fusese smuls din cap. Avea coastele rupte. Sunt persoane care poate spune asta și în fața legii”, se arată într-un mesaj postat online și distribuit masiv de internauți. La scurt timp după apariția acestor informații, responsabilii de la Spitalul Hîncești au respins acuzațiile.
Dumitru Vartic a depus o plângere la poliție pe Minodora Calistru-Prisacu, invocând răspândirea de „informații false și defăimătoare”, după dezvăluirile despre o spitalizare anterioară a soției lui. Solicitată de UNIMEDIA ultima a venit cu o reacție.
Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, a depus cerere de demisie, pe fonul scandalului cu decesul Ludmilei Vartic. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Emil Ceban.
Președinta Consiliului raional Hîncești, Nicoleta Moroșanu, a solicitat demisia vicepreședintelui Dumitru Vartic, soțul educatoarei, ca urmare a circumstanțelor morții sale cutremurătoare și acuzațiilor din spațiul public.
Și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, după decesul soției sale.
Organizația Teritorială PAS Hîncești a decis excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și revocarea sprijinului politic acordat anterior.
Dumitru Vartic a fost audiat pe data de 8 martie. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că la moment sunt mai multe măsuri procesuale în desfășurare.
Dumitru Vartic are statut de bănuit în dosar, a anunțat ministra de Interne.
Daniella Misail-Nichitin a mai spus că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. „E prea sensibil”, a menționat șefa MAI.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe detalii despre cazul Ludmilei Vartic, precizând că ancheta este în desfășurare și că unele informații apărute în spațiul public nu corespund realității.
La 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu primele declarații publice, după ce ar fi primit statut de bănuit în dosar. Acesta respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale și susține că femeia se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive.
Ludmila Vartic ar fi ieșit din apartament, în dimineața tragediei, fără a-și lua rămas bun de la mama și sora ei, cum făcea de obicei. Femeile au făcut mai multe dezvăluiri, din relația de cuplu a răposatei, dar și din zilele care au precedat nenorocirea și din cele care au urmat.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
La 17 martie, Dumitru Vartic a anunțat că a depus o plângere penală împotriva Spitalului de Psihiatrie și a spitalului din Hâncești, solicitând investigarea modului în care au fost acordate îngrijirile medicale soției sale.
Ludmila Vartic va fi supusă unei expertize psihiatrico-psihologice post-mortem. Anunțul a fost făcut de Arina Țurcanu-Donțu, prima avocată a mamei răposatei.
Telefonul Lumdilei Vartic, care imediat după tragedie a ajuns în mâinile soțului ei, Dumitru Vartic, bănuit de violență în familie, ar putea fi supus unei expertize.
La mai bine de două săptămâni de la moartea suspectă a Ludmilei Vartic, soțul acesteia a avut prima apariție publică. Îmbrăcat în negru și citind de pe o foaie, Dumitru Vartic a publicat un mesaj video în care solicită „empatie” și respinge ca nefondate toate acuzațiile care îi sunt aduse.
Aura Zbereanu a fost audiată în cadrul anchetei privind decesul Ludmilei Vartic. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de avocata femeii, despre care mai multe surse au scris că ar fi iubita lui Dumitru Vartic.
În spațiul public a apărut o presupusă scrisoare de adio atribuită Ludmilei Vartic. Soțul acesteia, Dumitru Vartic, a confirmat autenticitatea scrisorii.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu detalii suplimentare pe presupusa scrisoare de adio atribuită Ludmilei Vartic, apărută în spațiul public.
Totodată, prima avocată a rudelor Ludmilei Vartic, Arina Țurcan-Donțu, a anunțat că a înaintat o cerere către organul de urmărire penală, solicitând verificarea, prin mijloace științifice, a presupuselor bilete de adio apărute în spațiul public.
Președinta Maia Sandu a comentat ancheta pe decesul Ludmilei Vartic, educatoarea din Hîncești care s-ar fi sinucis. „E un eșec al echipei PAS Hîncești, pentru că îmi vine greu să cred că nimeni din echipă nu a știut de situație. Vă spun cu toată responsabilitatea: și eu și colegii mei ne dorim să se facă lumină și dreptate în acest caz”, a declarat șefa statului
Pe 24 martie Inspectoratul General al Poliției a venit cu noi precizări în cazul decesului Ludmilei Vartic, anunțând că expertiza medico-legală indică drept cauză a morții traumatismele specifice unei căderi de la înălțime.
Medicul Mihai Stratulat a criticat precizările IGP privind decesul Ludmilei Vartic, punând sub semnul întrebării circumstanțele căderii de la înălțime și rapiditatea expertizelor medico-legale. „La căderea de la înălțime, fie viu sau decedat, inima și alte organe vitale se rup în bucăți, iar decesul survine imediat. Unde e balta de sânge care trebuia să fie dacă persoana a căzut vie?!”, se întreabă medicul, menționând că a discutat pe caz cu experți din România.
Mama Ludmilei Vartic a solicitat exhumarea cadavrului fiicei sale, iar o cerere în acest sens a fost depusă de avocata părții vătămate.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe precizări referitoare la circumstanțele căderii de la înălțime a Ludmilei Vartic, comentânt în special afirmațiile ce țin de „lipsa sângelui” la fața locului și ca aceasta era „rece demult”.
Viorel Cernăuțeanu a mai vorbit despre prezența „unei alte femei” în casa familiei Vartic, afirmând că ancheta va stabili dacă aceasta a avut un impact asupra stării Ludmilei Vartic.
Psihologa și psihoterapeuta Cezara Dilevschi s-a arătat indignată de faptul că în cazul Ludmieli Vartic, prima avocată a rudelor răposatei a vorbit despre posibilitatea efectuării unei expertize psihiatrice post mortem. „Rupe din mine! Orice evaluare/expertiza psihologică/ psihiatrică se face cu om viu! Tot mai multe aberații pe acest caz!”, a scris Cezara Dilevschi într-o postare pe rețele.
Șeful demisionar al Spitalului din Hîncești ar continua să lucreze în instituție, în calitate de medic specialist, potrivit informațiilor prezentate de apărare. Avocata Daniela Kornacker susține că aceste date i-au fost comunicate de martori din Hîncești, care ar fi contactat-o. „Nu știu dacă e adevărat sau nu, urmează să fie investigat și acest aspect”, a declarat avocata.
Avocatele Violeta Gașițoi și Gabriela Kornacker au preluat cazul Ludmilei Vartic. „Am depus deja primele cereri către organele de urmărire penală și către autoritățile publice și urmează să formulăm și alte solicitări, în regim de urgență și prioritar, solicitând examinarea lor promptă și motivată”, a menționat Gașițoi, într-un filmuleț pe rețele.
Inițial, avocata Violeta Gașițoi a declarat că „organul de urmărire penală nu a examinat și nu a exclus ipoteza unui omor”. „În termeni reali, faptul că oamenii legii nu au examinat versiunea unui omor înseamnă probe care nu au fost colectate la timp, probe care pot fi pierdute, probe care poate nu vor mai putea fi recuperate niciodată”, a explicat apărătoarea, care s-a referit și la calitatea în dosar a Aurei Zbereanu.
Pe 5 aprilie, Violeta Gașițoi a venit cu noi detalii, după ce a studiat, împreună cu colega sa, circa 1000 de pagini din dosar. „Pe de o parte, ni se spune că amanta nu a fost audiată ca martor, pe de altă parte, materialele dosarului arată contrariul. Urmează să existe doi bănuiți, nu unul, dacă nu chiar doi învinuiți. Ludmila voia să trăiască, ea se temea de înălțime! Acest detaliu este extrem de important și nu poate fi tratat superficial”, a punctat apărătoarea.
Violeta Gașițoi a îndemnat „persoanele care au fost martori oculari la fapte ilegale în această cauză” să o contacteze. „Dacă doriți cu adevărat să ne sprijiniți, ne puteți ajuta cu: contacte de experți medico-legiști, psihologi sau psihiatri, independenți și imparțiali (din Moldova sau din România), informații relevante, verificate, care pot contribui la stabilirea adevărului”, a precizat apărătoarea.
Avocatele mamei Ludmilei Vartic au depus o nouă cerere de exhumare a cadavrului, în încercarea de a clarifica circumstanțele decesului educatoarei din Hîncești. Potrivit Gabrielei Kornacker, se insistă asupra unei investigații suplimentare prin tomografie computerizată.
Totodată, Gabriela Kornacker a criticat dur și modul în care decurge colaborarea cu organul de urmărire penală în dosarul privind decesul Ludmilei Vartic. Aceasta susține că, în loc să existe o cooperare, apărarea este nevoită să „lupte” chiar cu instituțiile care ar trebui să contribuie la aflarea adevărului. „Eu am impresia că noi, adică succesorii părții vătămate ai Ludmilei și avocații ei, luptăm, de fapt, cu organul de urmărire penală ca să se afle adevărul”, a declarat avocata.
Avocatele mamei Ludmilei Vartic au ridicat semne de întrebare și privind lipsa unor măsuri preventive în privința bănuitului Dumitru Vartic. Potrivit apărătoarei Gabriela Kornacker, după studierea materialelor dosarului, nu a fost identificat nicio măsură preventivă aplicată, nici măcar obligațiunea de a nu părăsi țara.
Mai nou, deputata PAS Doina Gherman a declarat că, în cazul Ludmilei Vartic „s-a exclus opțiunea că a fost omor”. „S-a constatat foarte clar, în urma expertizei medico-legale, este un raport oficial, în care scrie foarte clar că a fost suicid. Eu tind să am încredere în comunicatele oficiale ale instituțiilor noastre decât în unele comentarii care sunt vădit intenționate pentru a duce lumea în eroare”, a precizat parlamentara.
Violeta Gașițoi a venit cu o reacție la declarațiile deputatei PAS Doina Gherman, pe cauza decesului cu semne de întrebare al educatoarei din Hîncești. „Declarăm ferm că nu avem și nu am avut niciodată vreo afiliere politică. Noi nu acționăm în interesul niciunei forțe politice și nu avem ca scop discreditarea instituțiilor statului. Din contra, activitatea noastră profesională de peste 17 ani a fost constant dedicată apărării victimelor și combaterii abuzurilor indiferent de cine le comite și indiferent cine este la guvernare. Afirmațiile potrivit cărora acest caz ar fi utilizat politic sunt nu doar eronate, ci și foarte periculoase. Ele mută atenția de la esențial - aflarea adevărului, către o falsă luptă politică”, a punctat apărătoarea.
La 13 aprilie, Violeta Gașițoi a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care până în acel moment, instituția nu a prezentat raportul privind investigația efectuată la Spitalul Hîncești, în contextul decesului victimei, în condiții suspecte. „Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen rezonabil, pentru a evita necesitatea inițierii unor demersuri suplimentare”, a menționat avocata.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!