De menționat că fostul director ai Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, declarase în anul 2015, în cadrul audierilor din Parlament, după ce raportul Kroll I a fost publicat, că banii furați de cele trei bănci sunt în țară și pot fi recuperați.
„Am certitudinea că acești bani se află în țară, în aeroport, în investiții. Trebuie să ne clarificăm, și cu aeroportul, care se află în gajurile supraapreciate și trebuie să facem tot posibilul să recuperăm aceste bunuri”, a declarat Chetraru în 2015, în plenul Parlamentului.
În acest sens, Morari a recunoscut că „într-o oarecare măsură” declarațiile de acum cinci ani ale lui Chetraru pot fi adevărate.
Amintim că în luna februarie curent, Jurnal TV a realizat o investigație în care unul dintre fondatorii SRL-ului „Avia Invest”, firma care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, a beneficiat de peste două milioane de euro din așa-numitul „miliard” furat din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Este vorba despre offshorul înregistrat în Marea Britanie - TB Team Management, care apare în rulajele bancare ale firmelor implicate în procesul de spălare a banilor scoși prin credite frauduloase din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Două plăți către această companie, care a figurat printre fondatorii Avia Invest SRL, au fost vărsate pe 28 și 29 octombrie 2013. Transferurile au fost făcute prin intermediul offshorului Branch Marketing LTD, înregistrat în Belize, implicat și în plăți pentru care au fost condamnați fostul premier Vladimir Filat și ex-deputatul Chiril Lucinschi.
Continuarea investigației o puteți citi AICI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!