10 zile Termen pentru vânzarea activelor Lukoil de la Aeroport; statul vrea preluarea 13 ani Fată găsită fără viață în puțul liftului fostului hotel Național 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
Marian Lupu: Cerem audierea oficială a Veronicăi Dragalin și inițierea unei anchete privind ingerințele politice în justiție

„Acuzațiile pe care le aduce fosta conducătoare a Procuraturii Anticorupție înalților demnitari prin scrisoarea făcută publică în ședința Consiliului Superior al Magistraturii sunt extrem de grave și demonstrează că justiția din Republica Moldova nicidecum nu a fost reformată, ci subordonată politic în cel mai capturat mod”. Avertismentul vine din partea unuia dintre liderii Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu. El subliniază că este alarmantă prezența că în această scrisoare a unor actori centrali ai influenței asupra justiției, precum președinta țării și prim-ministrul.

Foto: Marian Lupu

„Dacă aceste fapte se confirmă, nu mai vorbim doar despre presiuni politice punctuale, ci despre un sistem coordonat de capturare a instituțiilor statului, cu grave consecințe pentru democrație și statul de drept. În același timp, întrebarea firească este: de ce aceste lucruri sunt spuse abia acum? Dacă Veronica Dragalin a fost martor sau parte la astfel de ingerințe, are datoria să vorbească deschis, să prezinte probe și să răspundă oficial”, consideră Marian Lupu.

El a solicitat audierea oficială a Veronicăi Dragalin de către Procuratura Generală, pentru a prezenta toate informațiile și dovezile pe care le deține, precum și inițierea unei anchete asupra tuturor celor menționați în scrisoare, indiferent de funcție sau afiliere. De asemenea, politicianul insistă asupra constituirii unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze acuzațiile privind interferențele politice în justiție și posibilele acțiuni concertate de subordonare a instituțiilor statului în scopuri politice.

„Acest caz nu mai este doar o dispută între fosta șefă anticorupție și PAS — este o chestiune de siguranță a democrației și de integritate a statului. Facem apel ferm către societatea civilă, partenerii externi și mass-media, să urmărească acest caz și să exercite presiune pentru aflarea adevărului”, accentuează Marian Lupu.

El a mai notat că, în cazul în care acuzațiile din scrisoare se confirmă, întreaga „reformă a justiției” devine o farsă periculoasă și o insultă la adresa cetățenilor.

„Partenerii externi, care au sprijinit financiar aceste procese, dar mai ales cetățenii Republicii Moldova, merită adevărul. Iar adevărul trebuie stabilit în mod oficial, nu prin scrisori publice sau conflicte personale”, insistă Marian Lupu.

O scrisoare semnată pe 5 aprilie 2025 de fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care ar demonstra „legăturile primejdioase dintre politic și justiția reformată”, a fost făcută publică de avocata Cristina Ciubotaru în cadrul ședinței CSM, în contextul cererii de recuzare împotriva membrului Consiliului, Ion Guzun. Dragalin a dezvăluit cum a fost contactată pe aplicația Signal de Ion Guzun, dar și că președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean i-ar fi cerut liste cu „procurori pe care ea îi consideră integri și care ar trebui să promoveze Vetting-ul”.

Președinția a venit cu o reacție la „scrisoarea” semnată de fosta șefă a PA. „Este regretabil faptul că fosta procuroare-șefă face acuzații false cu privire la discuțiile pe care le-a avut” cu Maia Sandu, a precizat șeful Cabinetului președintei Republicii Moldova, Adrian Băluțel.

Și membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, a venit cu o reacție la scrisoarea semnată de Veronica Dragalin: „Este regretabil când declarațiile personale, motivate de nemulțumiri legate de pierderea unei funcții de demnitate publică, sunt prezentate în public drept verdicte asupra unei întregi reforme”.

La 1 august 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting: Gîrbu Anatolie, Popil Angela, Cupcea Veronica, Sorbalo Stanislav, Caisin Valentin, Chirtoacă Ion, Codreanu Vitalie, Stratan Vitalie, Holban Vladislav, Paniș Alexei, Victor Sandu, Șova Nicolae. Potrivit hotărârii instanței, aceștia urmau să fie reevaluați de Comisie.

Deciziile au fost luate de completul de judecători al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), format din Tamara Chișca-Doneva, președintă a ședinței, Mariana Pitic și Ion Guzun, care s-a expus pe contestațiile candidaților împotriva deciziei Comisiei independente de evaluare a integrităţii candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor.


Pub