Președinta Comisiei Juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, răspunde criticilor privind proiectul de lege, care stabilește taxe noi în justiție. „Introducerea acestei taxe vine să încurajeze soluționarea alternativa a disputelor. De ce trebuie să mergem pentru fiecare „fleac” în instanță?”.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a venit cu o opinie privitor la proiectul legii taxei de stat. Potrivit ombudsmanului, proiectul în cauză a trezit îngrijorări din perspectiva respectării drepturilor omului.
Un proiect de lege al cărui autori sunt trei deputați ai partidului de guvernământ - Olesea Stamate, Artemie Cătăroi și Igor Chiriac, stabilește noi taxe în justiție, inclusiv pentru amânarea motivată a ședințelor de judecată. Inițiativa legislativă a fost deja aprobată în prima lectură și a stârnit un val de critici printre avocați. Apărătorii cred că noile taxe îngrădesc accesul la justiție a cetățenilor, în special a celor care nu-si permit să achite peste 3 mii de lei, spre exemplu, pentru o a treia amânare a ședinței de judecată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!