32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 60+ cazuri Peste 60 de cazuri de violență în familie într-o zi, 3 PV 1 diplomat Un diplomat rus expulzat după căderea dronei la Telenești 4 răniți Patru pasageri spitalizați după ciocnire BMW-autobuz la Stăuceni
Un alt deținut a fost testat pozitiv la Covid-19. Este vorba despre colegul de celulă al lui Pruteanu

După ce ieri a fost confirmat primul caz de Covid-19 în rândul deținuților, astăzi, colegului de celulă al lui Oleg Pruteanu a fost testat pozitiv. Cei doi sunt internați la Institutul de Medicină Urgentă, în stare gravă.

Foto: UNIMEDIA

„ Primul pacient este diagnosticat cu pneumonie bilaterală interstițială, confirmată prin Tomografie Computerizată. La moment starea sa este gravă, dar stabilă. Colegul său la fel este internat în secția Terapie Intensiva în stare de gravitate medie”, a confirmat pentru UNIMEDIA, Dorina Arsene, purtătoare de cuvânt din cadrul instituției.

Amintim că ieri a fost confirmat primul caz de coronavirus în rândul deținuților. Potrivit unui comunicat de presă emis de ANP, acesta a fost monitorizat după ce avocata sa a fost depistată pozitiv. Cei doi ar fi contactat în perioada 29.06–06.07.2020, în timpul proceselor de judecată, iar la data de 9 iulie deținutul nu ar întrunit niciun simptom specific infecției cu Covid-19.


Pub