„ Primul pacient este diagnosticat cu pneumonie bilaterală interstițială, confirmată prin Tomografie Computerizată. La moment starea sa este gravă, dar stabilă. Colegul său la fel este internat în secția Terapie Intensiva în stare de gravitate medie”, a confirmat pentru UNIMEDIA, Dorina Arsene, purtătoare de cuvânt din cadrul instituției.
Amintim că ieri a fost confirmat primul caz de coronavirus în rândul deținuților. Potrivit unui comunicat de presă emis de ANP, acesta a fost monitorizat după ce avocata sa a fost depistată pozitiv. Cei doi ar fi contactat în perioada 29.06–06.07.2020, în timpul proceselor de judecată, iar la data de 9 iulie deținutul nu ar întrunit niciun simptom specific infecției cu Covid-19.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!