La câteva zile după ce a fost atacată în stradă, iar presupusul agresor a fost reținut de poliție și plasat în arest preventiv, Carolina Ceachir a primit un mesaj pe rețele, de la o persoană apropiată presupusului agresor: „Era soția lui. Eram în șoc, cum poate să îmi scrie mie?”.
Culmea întâmplării este că soția suspectului este o admiratoare fidelă a bloggeriței.
„Bună ziua, Carolina. Îmi cer scuze de deranj și îmi pare foarte rău pentru cele întâmplate. De când am aflat că tu ești victima acelui individ care te-a atacatm tot mă gândesc să scriu sau nu, deoarece eu încă tot nu pot să îmi revin, pentru că acel individ este soțul meu, cu care am 8 ani de căsătorie. Bănuiam că are dereglări psihice, dar nu până la atât. Sincer îmi pare rău și mor de rușine, te rog frumos să nu-l ierți nicidecum. El e omul care știe să manipuleze, dar e timpul să răspundă pentru faptele comise. Trebuie să răspundă conform legii pentru tot. Atât timp cât nu s-a gândit la consecințe, familie și copii, eu chiar nu am încercat să ridic un pai când am fost telefonată și mi s-a comunicat că a fost o tentativă de viol. Crede-mă, eu tot sunt în șoc, am și doi băieți, unul de 10 și unul de 4 anil, la care trebuie cumva să le explic unde este tatăl lor. Așa a vrut, așa a ieșit”, se menționează în scrisoarea pe care a primit-o Carolina pe Instagram.
Soția suspectului a refuzat să apară în fața camerelor, dar a făcut câteva dezvăluiri pentru reporterii Life Moldova: „Femeia a observat de mai mult timp schimbări în comportamentul soțului, iar din această cauză, între ei izbucneau frecvent conflicte. Chiar înainte de incident, femeia intenționa să se despartă de el, se vedeau foarte rar, ea lucra la Orhei, iar el - la Chișinău. Ea a mărturisit că îi pare foarte rău pentru ceea ce i s-a întâmplat Carolinei și că îi este rușine în fața familiei și a rudelor pentru presupusele fapte ale soțului ei. Totodată, aceasta deja a inițiat procesul de divorț”.
Și mama presupusului agresor i-a scris Carolinei Ceachir: „Mi-au fost propuși bani, dar nu vreau și nici nu am încercat să profit de această situație. Sunt telefonată și de avocatul lui, și de mama lui, care cere să-l iert. Nu vreau și nici nu pot să iert. Este o traumă prin care numai eu știu cum trec. Azi taci tu și mâine victimă e altcineva”.
e Carolina Ceachir, bloggeriță și mamă a trei copii, susține că, în noaptea de 31 iulie 2025, a fost doborâtă în mijlocul străzii de un bărbat necunoscut, care ar fi încercat să o violeze. Ulterior, presupusul agresor a fost reținut, iar soția acestuia i-a scris Carolinei un mesaj care a șocat-o. Femeia a povestit cum s-a întâmplat totul, cât de mult a afectat-o acest caz și cum au reacționat internauții la acest incident șocant.
Carolina Ceachir, bloggeriță și mamă a trei copii, a relatat că, în noaptea de 31 iulie 2025, a fost doborâtă în mijlocul străzii de un bărbat necunoscut, care ar fi încercat să o violeze. Ulterior, presupusul agresor a fost reținut, iar soția acestuia i-a scris Carolinei un mesaj care a șocat-o. Femeia a povestit cum s-a întâmplat totul, cât de mult a afectat-o acest caz și cum au reacționat internauții la acest incident șocant.
Presupusul agresor, care ar fi încercat să o violeze pe bloggerița Carolina Ceachir ar fi căsătorit, iar soția acestuia i-a scris un mesaj victimei, pe rețele. În trecut polițist, suspectul activa, în momentul producerii infracțiunii, ca șofer la o companie de taxi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!