Echipa Life Moldova a aflat că presupusul agresor are 31 de ani. Acesta este căsătorit și are 2 copii. Bărbatul este originar din orașul Orhei, dar lucra ca taximetrist într-o firmă din capitală.
Anterior, suspectul a activat în Poliție, de unde a fost concediat în baza unui articol disciplinar.
După încheierea carierei în organele de drept, a lucrat ca șofer de curse, ocupându-se cu livrarea coletelor.
Potrivit surselor Life Moldova, acesta s-a aflat, timp de mai mulți ani, sub supravegherea unui medic psihiatru. Cu toate acestea, în prezent era șofer de taxi la o companie din Chișinău.
Aceasta nu este prima dată când bărbatul are probleme cu legea. În 2024 i-a fost deschis un dosar penal, după ce a târât pe capota automobilului un polițist, deteriorând-ui uniforma și cauzându-i leziuni ușoare.
Atunci, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
În noiembrie 2024, un polițist a fost târât pe capota unei mașini, după ce ar fi cerut actele unui șofer pentru a-l sancționa. Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc pe strada Vasile Mahu din orașul Orhei. Polițistul a fost transportat la spital, iar șoferul, reținut pentru 30 de zile.
La câteva zile după ce presupusul agresor a fost reținut de polițiști și plasat în arest preventiv, soția acestuia i-a scris Carolinei un mesaj pe Instagram.
Carolina Ceachir, bloggeriță și mamă a trei copii, susține că, în noaptea de 31 iulie 2025, a fost doborâtă în mijlocul străzii de un bărbat necunoscut, care ar fi încercat să o violeze. Ulterior, presupusul agresor a fost reținut, iar soția acestuia i-a scris Carolinei un mesaj care a șocat-o. Femeia a povestit cum s-a întâmplat totul, cât de mult a afectat-o acest caz și cum au reacționat internauții la acest incident șocant.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!