52,4 kg Drone Gheran-4 cu 52,4 kg explozibil neutralizată la Chiștelnița 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 90.000 lei Șeful ANRE primește ~90.000 lei lunar după tăiere de salariu 50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026
(video) Aeroportul Chișinău anunță că va alimenta aeronave cu Jet A1, din „surse europene”. Lukoil, încă două zile la robinet

ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău” informează că, începând cu 20 noiembrie 2025, este pregătită să înceapă alimentarea aeronavelor cu combustibil de tip Jet A1, dispunând de capacitatea tehnică necesară (infrastructură, angajați, volum) și de tarifele stabilite pentru acest serviciu. Combustibilul furnizat provine din surse europene, se arată într-un comunicat.

Foto: UNIMEDIA

„În prezent, aeroportul se află în proces de finalizare a contractelor cu companiile aeriene pentru furnizarea combustibilului.

Totodată, Lukoil Moldova va continua activitatea de alimentare cu Jet A1 până la epuizarea stocului disponibil — estimat la aproximativ două zile — în conformitate cu angajamentele existente față de companiile aeriene.

Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” rămâne dedicată asigurării unei tranziții eficiente și a continuității operaționale pentru toți operatorii aerieni”, menționează reprezentanții Aeroportului.

Guvernul a preluat temporar activele companiei Lukoil de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău pentru a asigura alimentarea aeronavelor. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

La 10 noiembrie, ministrul Energiei anunța că autoritățile naționale negociază cu Lukoil pentru a nu perturba livrarea de carburanți. „Sunt mai multe scenarii și propuneri - interesul nostru este să obținem cel mai bun rezultat pentru statul Republica Moldova în negocierile cu compania Lukoil, căreia îi oferim mai multe variante de rezolvare a situației”, preciza atunci Dorin Junghietu.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a luat decizia de a refuza oferta Lukoil prin care să-și înstrăineze activele și să vândă infrastructura din Aeroport către altă companie. Potrivit Ministerului Energiei, aceasta nu poate fi acceptată de statul Republica Moldova pe dimensiunea securității naționale. Guvernul i-a dat, pe 7 noiembrie, un termen de 10 zile companiei Lukoil să-și vândă infrastructura de pe Aeroport.

Anterior, premierul Alexandru Munteanu a recunoscut că țara noastră este dependentă de unele servicii ale companiei Lukoil, gigantul rus de pe piața petrolieră din Moldova, care a fost plasată în lista de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii. Deși oficialii spun că „toți trebuie să se alăture acestor sancțiuni”, se pare că o soluție clară la problemele care se vor isca în țară autoritățile nu au.

Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiei petroliere ruse Lukoil nu vor afecta Republica Moldova. Declarația aparține ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a dat asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere va continua fără impedimente.

SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina.

Compania rusă Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat la final de octombrie 2025, că a acceptat oferta grupului elveţian de comerţ cu materii prime Gunvor pentru achiziţionarea activelor sale din afara ţării, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva companiei.


Pub