19,74 lei/l Motorină coboară la 19,74 lei/l benzină 23,17 lei/l noile prețuri ANRE pentru mâine la pompă 19,81 lei Euro scade la 19,81 lei cu 7 bani dolar 17,00 lei leul moldovenesc câștigă teren conform BNM 374 kg ANSA reține 374 kg ceai contaminat pesticide la Leușeni distruge peste 11.000 plicuri toxice 3 Alți 3 judecători din cei 15 decretați de Maia Sandu depun jurământul în ședința CSM
Mișcare fără precedent a lui Trump împotriva lui Putin: SUA sancționează Rosneft și Lukoil pentru „refuzul Rusiei de a opri războiul”

SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina, potrivit BBC, citat de presa română.

Foto: Getty Images

„Având în vedere refuzul președintelui Putin de a pune capăt acestui război fără sens, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, care finanțează mașina de război a Kremlinului”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, într-un comunicat.

Documentul a fost publicat și de președintele SUA Donald Trump pe pagina sa de Truth Social.

„Trezoreria sancționează marile companii petroliere ruse și cere Moscovei să accepte imediat un armistițiu.”

De asemena, Trump a declarat că a anulat întâlnirea cu Putin și a spus că „este timpul” pentru sancțiuni.


Anunțul a venit în contextul în care secretarul general al NATO, Mark Rutte, urma să sosească la Casa Albă pentru a discuta despre negocierile de pace.

Declarația SUA a fost făcută după ce Rusia a lansat un bombardament intens asupra Ucrainei și după ce Donald Trump a anunțat că planurile pentru o întâlnire cu Vladimir Putin la Budapesta au fost anulate.

„Acum este momentul să se oprească vărsarea de sânge și să se declare un armistițiu imediat”, a spus Bessent în declarația sa, adăugând că biroul său va „lua măsuri suplimentare, dacă va fi necesar, pentru a sprijini efortul președintelui Trump de a pune capăt încă unui război.”

Măsura vine la o săptămână după ce Regatul Unit a impus un pachet similar de sancțiuni asupra Rosneft și Lukoil, companii care împreună produc aproape jumătate din petrolul Rusiei.

Mai devreme, miercuri, Bessent a declarat pentru Fox News că Trump a fost dezamăgit de progresul negocierilor și l-a acuzat pe Putin că nu a fost sincer.

„Președintele Putin nu a venit la masa negocierilor într-un mod onest și deschis, așa cum sperasem”, a spus Bessent.


Pub