„Terminalul petrolier de la Aeroport reprezintă un activ strategic pentru stat, prin urmare, este important ca furnizarea de kerosen pentru sectorul avia să se desfășoare fără întreruperi. În acest scop, grupul de lucru constituit pe subiectul aprovizionării cu combustibil, de comun cu Î.S. Aeroportul Internațional Chișinău, a pregătit și implementat un plan de management, astfel încât furnizarea combustibilului să aibă loc fără perturbări.
Respectiv, la data de 12 noiembrie 2025, a fost încheiat un contract de comodat cu compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, cu titlu gratuit, iar pe parcursul zilei de 13 noiembrie 2025 s-a realizat procesul de primire-predare a bunurilor. Contractul de comodat ne permite să asigurăm furnizarea de kerosen și reprezintă o soluție de urgență pentru a asigura stabilitatea aprovizionării aeronavelor, în contextul riscului ca, din 21 noiembrie, compania Lukoil să fie în incapacitate de furnizare și operare.
Totodată, am negociat cu o companie românească vânzarea de combustibil către Aeroport pentru perioada imediat următoare. Exportul urmează să fie aprobat chiar azi. În această perioadă, Aeroportul Internațional Chișinău va fi responsabil de operarea terminalului petrolier. Etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor și infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil.
În legătură cu stațiile din proprietatea Lukoil, menționăm că sunt circa 100 de stații care oferă resurse petroliere pe piață. Cu toate acestea, în prezent, piața petrolieră din Republica Moldova este diversă, cu mai mulți operatori ce au diferite lanțuri logistice de aprovizionare, atât terestru din România, cât și prin Portul Giurgiulești, respectiv piața este asigurată cu combustibil și stocurile sunt stabile”, precizeză ministrul.
La 10 noiembrie, ministrul Energiei anunța că autoritățile naționale negociază cu Lukoil pentru a nu perturba livrarea de carburanți. „Sunt mai multe scenarii și propuneri - interesul nostru este să obținem cel mai bun rezultat pentru statul Republica Moldova în negocierile cu compania Lukoil, căreia îi oferim mai multe variante de rezolvare a situației”, preciza atunci Dorin Junghietu.
Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a luat decizia de a refuza oferta Lukoil prin care să-și înstrăineze activele și să vândă infrastructura din Aeroport către altă companie. Potrivit Ministerului Energiei, aceasta nu poate fi acceptată de statul Republica Moldova pe dimensiunea securității naționale. Guvernul i-a dat, pe 7 noiembrie, un termen de 10 zile companiei Lukoil să-și vândă infrastructura de pe Aeroport.
Anterior, premierul Alexandru Munteanu a recunoscut că țara noastră este dependentă de unele servicii ale companiei Lukoil, gigantul rus de pe piața petrolieră din Moldova, care a fost plasată în lista de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii. Deși oficialii spun că „toți trebuie să se alăture acestor sancțiuni”, se pare că o soluție clară la problemele care se vor isca în țară autoritățile nu au.
Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiei petroliere ruse Lukoil nu vor afecta Republica Moldova. Declarația aparține ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a dat asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere va continua fără impedimente.
SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina.
Compania rusă Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat la final de octombrie 2025, că a acceptat oferta grupului elveţian de comerţ cu materii prime Gunvor pentru achiziţionarea activelor sale din afara ţării, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva companiei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!