Totul a început departe de ochii enoriașilor, în casa parohială în care pastorul locuia împreună cu familia. Căsnicia acestuia ajunsese într-un punct critic, iar tensiunile dintre soți au culminat cu plecarea femeii și a celor doi copii, în vârstă de 16 și 19 ani, potrivit susținerilor reprezentanților Bisericii.
Cei trei ar fi întrerupt orice legătură cu pastorul, însă ceea ce părea o dramă de familie avea să se transforme într-un scandal care a zguduit toată comunitatea religioasă.
Și-a acuzat soția de adulter și ar fi publicat fotografii compromițătoare
Potrivit documentelor depuse în instanță de reprezentanții Bisericii Adventiste, consultate de CANCAN.RO, pastorul nu s-ar fi mulțumit să-și acuze soția de infidelitate în cercul apropiaților. Conflictul ar fi ajuns chiar pe Facebook, într-un grup frecventat de credincioși și simpatizanți ai cultului, unde bărbatul avea chiar rolul de moderator.
Acolo ar fi lansat acuzații privind o presupusă relație extraconjugală a soției sale și ar fi publicat inclusiv fotografii compromițătoare, realizate în intimitatea căminului conjugal.
Reprezentanții Bisericii au descris în fața judecătorilor situația care a declanșat scandalul:
„Pastorul făcea declaraţii calomniatoare despre soţie, acuzând-o public de o relaţie extraconjugală pe care nu o putea demonstra, totul culminând cu participarea pe un grup Facebook de credincioşi sau simpatizanţi ai Bisericii Adventiste (unde este chiar moderator) în care îşi acuza fosta soţie de infidelitate şi unde a postat fotografii cu caracter reprobabil ale soţiei sale, fotografii compromiţătoare (realizate în spaţiul intim al căminului conjugal)”.
Scandalul a ajuns și la urechile superiorilor săi, după ce mai mulți credincioși ar fi sesizat comportamentul pastorului.
Bărbatul a fost chemat în fața Comitetului Executiv al Conferinței pentru a explica situația familială. Ulterior, conducerea i-a cerut să prezinte dovezile pe care își întemeia acuzațiile de adulter.
A rămas fără slujbă și a dat Biserica în judecată
O lună mai târziu, pastorul trebuia să se prezinte din nou în fața comitetului. Numai că, în loc să se încheie scandalul, a urmat o decizie care avea să-i schimbe radical cariera.
Membrii Comitetului Executiv au votat în unanimitate retragerea acreditării sale pastorale, invocând ”incompatibilitatea dintre situația familială și exigențele funcției religioase”.
Practic, bărbatul care își acuzase soția de infidelitate s-a trezit el însuși în centrul unei judecăți privind conduita morală.
Cum era de așteptat, pastorul a contestat măsura, dar conducerea superioară a cultului i-a respins contestația, iar la scurt timp, contractul său de muncă a încetat.
Refuzând să accepte situația, bărbatul a deschis un proces împotriva Bisericii Adventiste, solicitând anularea deciziilor, reintegrarea pe post și recuperarea drepturilor salariale.
Iar prima mare surpriză a venit când Tribunalul București i-a dat parțial dreptate! Judecătorii au anulat măsurile contestate și au dispus reintegrarea sa, fără însă să-i acorde despăgubirile salariale solicitate.
Numai că victoria pastorului avea să fie de scurtă durată.
Răsturnare de situație: Biserica a câștigat definitiv procesul
Reprezentanții cultului au atacat hotărârea, iar procesul a ajuns la Curtea de Apel București. Biserica a susținut că retragerea acreditării nu fusese o pedeapsă pentru divorț, ci consecința conduitei considerate incompatibile cu statutul de pastor.
Curtea de Apel București a admis apelul Bisericii și a respins definitiv acțiunea fostului pastor. Instanța a stabilit că retragerea acreditării necesare exercitării profesiei determina încetarea de drept a contractului de muncă.
Astfel, bărbatul nu a mai obținut nici reintegrarea și nici salariile pe care spera să le recupereze. Mai mult, a fost obligat să plătească Bisericii 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!