„Avocatura este doar o opțiune, motiv pentru care am depus actele, încerc să obțin licența, pas cu pas…”, a declarat pentru UNIMEDIA, ex-judecătorul Alexei Paniș.
Comisia de licențiere a anunțat că examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură va avea loc pe 9 aprilie, la ora 9:30.
Pentru a promova examenul, candidatul trebuie să răspundă corect la cel puțin 350 din cele 400 de subiecte oferite.
Judecătorul Alexei Paniș, eliberat din funcție prin decretul semnat de președinta Maia Sandu, a relatat, pe pagina sa de Facebook, că demisia sa se datorează unui raport de analiză operațională, expediat de Iulian Rusu, fost director CNA, la 18 mai 2022 în adresa Aparatului Președintelui Republicii Moldova și care ar fi fals. „După ce faimosul director s-a întors la originile sale, adică la ONG, CNA a întocmit un nou raport de analiză operațională a veniturilor și cheltuielilor, din care rezultă expres lipsa oricăror dubii pe marginea pretinsei diferențe dintre veniturile declarate și proprietățile obținute...însă a fost prea târziu...”, a scris Alexei Paniș.
„Schizofrenie juridică...”. Declarația aparține ex-magistratului Alexei Paniș, în contextul demiterii sale. Potrivit acestuia, pe 8 februarie 2024, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că nu poate semna decretul de eliberare a unui judecător, deoarece legea modificată în august 2022 i-a retras competențele în acest sens. Cu toate acestea, pe 26 februarie 2025, șefa statului a emis un decret de eliberare a sa, bazându-se pe o prevedere legală abrogată în august 2022.
Judecătorul Alexei Paniș a fost eliberat din funcție. Președinta Maia Sandu a semnat un decret în acest sens pe 26 februarie 2025.
La scurt timp după ce documentul a fost făcut public, Alexei Paniș a venit cu o reacție. Acesta i-a răspuns șefei statului cu un hit al lui Michael Jackson.
La 23 decembrie 2024, cu 6 voturi pro și 4 contra, plenul CSM a respins cererea judecătorului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău, privind înaintarea propunerii repetate Președintelui Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Judecătorul Alexei Paniș a picat evaluarea reluată, anunța, la mijlocul lunii septembrie, Comisia Pre-Vetting, care își argumenta decizia prin faptul că magistratul „nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică”.
La începutul lunii februarie 2023, Comisia Pre-Vetting anunța că magistratul Alexei Paniș, care a venit la primele audieri pre-vetting într-un tricou cu inscripția „CSM expirat”, nu a trecut evaluarea. Paniș, alături de alți magistrați, s-a adresat în instanță.
În vara anului 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, inclusiv Alexei Paniș, care au picat evaluarea pre-vetting, aceștia urmând să fie reevaluați de Comisie, potrivit hotărârii CSJ.
Drept urmare, premierul Dorin Recean a făcut o atenționare judecătorilor CSJ care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean.
La rândul său, judecătorul Paniș, vizat de deciziile CSJ, prin care au fost anulate hotărârile pre-vetting, a venit cu o reacție pe marginea criticilor stârnite de acest subiect. „Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate. Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting”, a menționat magistratul, într-un mesaj transmis la adresa redacției UNIMEDIA.
În februarie 2024, magistratul Alexei Paniș a contestat refuzul președintei Maia Sandu de a-l numi în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă.
La rândul său, Maia Sandu a comentat scandalul legat de Paniș astfel: „E dreptul meu prin lege în momentul în care am întrebări la anumiți candidați să reîntorc dosarele la Consiliul Superior al Magistraturii.
În martie 2024, procuroarea Victoria Furtună declara că Serviciul de Informații și Securitate a cerut investigarea judecătorului Alexei Paniș, iar Procuratura a verficat și emis ordonanțe de refuz. Totuși, CNA a expediat Aparatului președintelui țării „o notă pe care o secretizează”.
În aprilie 2024, Paniș a fost audiat repetat la Pre-vetting, iar întrebările l-au vizat mai mult pe tatăl său decât activitatea sa de judecător. Magistratul a pus la îndoială traducerile efectuate de secretariat. „După cazul cu Iulian Munteanu, nu am încredere în acesta”, a spus Paniș.
Audierile au continuat și în luna iunie.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!