Criminalul Gheorghe Dincă i-a dus pe anchetatori la marginea unei păduri din Caracal şi le-a explicat că este locul în care a îngropat-o pe Luiza Melencu, după ce a ucis-o. Rămăşiţele umane au fost descoperite de anchetatori şi urmează să fie trimise la Bucureşti pentru expertiza ADN care să stabilească dacă aparţin sau nu Luizei.
Încă nu există dovezi clare care să arate că şi Luiza Melencu a fost la un moment dat acolo. În cazul ei, anchetatorii au până acum doar declaraţia suspectului, care a recunoscut ambele crime. Urme de sânge, fire de par, haine - toate conduc către ideea că suspectul ar putea fi autorul mai multor crime, potrivit știrilor protv.
Ziua de duminică a început cu o pistă falsă. O femeie a anunţat că în apropiere de câmpul pe care anchetatorii au căutat telefonul Luizei Melencu sunt nişte haine care ar putea fi ale fetei.
Îmbrăcămintea a fost ridicată imediat, dar din primele informaţii reiese că nu este cea pe care o purta adolescenta în momentul dispariţiei, în aprilie.
La ultima audiere, Dincă a dat informaţii noi şi a povestit în amănunt ce a făcut cu fetele şi cum au sfârşit amândouă. Totuşi, individul nu a putut spune cu exactitate cum a scăpat de trupul Luizei. Pentru că susţine că a aruncat cadavrul într-o apă, anchetatorii vor să verifice toate bălţile, de la Caracal până la Dunăre.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!