Astfel, au fost sancționați 64 agenți economici, 32 de transportatori de pasageri, 1.625 persoane fizice și 26 preoți care nu au respectat măsurile în perioada pandemiei.
Menționăm că ieri, 27 aprilie, autoritățile au dispus ridicarea unor restricții impuse de situația epidemiologică. Plimbările în parcuri și sportul în aer liber nu mai sunt interzise, dar, numai cu condiția că cetățenii nu se vor aduna în grupuri mai mari de 3 persoane, vor păstra distanța socială și vor ține cont de măsurile de protecție.
Totuși, MAI atenționează că terenurile de joacă, zonele de agrement și terenurile sportive rămân a fi închise, iar organizarea evenimentelor mari, a petrecerilor și alte tipuri de acțiuni care presupun grupuri de oameni, sunt strict interzise.
În prezent, se menține regimul de carantină în mun. Soroca, or. Ștefan Vodă și s. Talmaza, or. Glodeni, s. Etulia și Cișmichioi din UTA Găgăuzia, s. Valea Perjei r. Taraclia și s. Brînzeni r. Edineț.
La momentul actual, în țară sunt 3.481 de persoane infectate cu Covid-19, dintre care 975 au fost declarate vindecate și externate, iar altele 103 au decedat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!