Democrația Acasă a prezentat premierului desemnat Vasile Tofan șapte priorități pentru primele 100 de zile de guvernare.
„Reprezentanții Partidului Politic Democrația Acasă au participat la consultările cu premierul desemnat, domnul Vasile Tofan, ocazie cu care au prezentat un set de șapte priorități pe care viitorul Guvern trebuie să le implementeze în primele 100 de zile de mandat.
În cadrul discuțiilor, Democrația Acasă a solicitat asumarea următoarelor măsuri:
* remanierea și profesionalizarea echipei guvernamentale;
* reforma administrației publice și reducerea birocrației;
* efectuarea unui audit independent al modului de cheltuire a banilor publici și a fondurilor externe;
* declanșarea unei lupte reale împotriva contrabandei, traficului de droguri și criminalității organizate;
* adoptarea unui pachet de măsuri pentru relansarea economiei și sprijinirea antreprenorilor, agricultorilor și producătorilor autohtoni;
* depolitizarea instituțiilor publice și a întreprinderilor de stat;
* elaborarea și lansarea unui plan național pentru stoparea exodului populației și încurajarea revenirii cetățenilor acasă.
În cadrul consultărilor, reprezentanții Democrația Acasă au subliniat că Republica Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate, care să acționeze cu responsabilitate, profesionalism și transparență încă din primele luni de mandat.
Democrația Acasă va monitoriza atent activitatea noului Executiv și va sprijini orice inițiativă care servește interesul național, bunăstarea cetățenilor și consolidarea statului de drept”, se menționează în comunicatul remis de Democrația Acasă.
„Noi avem o solicitare, mă gândeam să v-o dau după ce discutăm, dar dacă v-am prins acum”, i-a spus Vasile Costiuc premierului desemnat.
„Aici poate avea loc și o discuție”, i-a răspuns Vasile Tofan.
„Teoretic da.”
„Și practic, de ce nu?”
„Depinde de dvs, mai tare ne dorim ca să nu se întâmple ca și cu ultimul premier, la început a venit, am avut o discuție de o oră, dar la sfârșit măcar nu a spus «la revedere»”.
La rândul său, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a părăsit consultările programate astăzi cu premierul desemnat, Vasile Tofan, susținând că reprezentanții Guvernului nu s-au prezentat la ora stabilită. La scurt timp, Tofan a venit cu o reacție, explicând că a întârziat un minut, deoarece întâlnirea precedentă cu agricultorii s-a prelungit.
Iar liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat după consultări: „Considerăm că PAS și Maia Sandu au pierdut definitiv încrederea cetățenilor și trebuie să plece. Indiferent cine va conduce Guvernul — Tofan, Munteanu, Recean sau chiar toți trei împreună — situația nu se va schimba. Singura soluție este organizarea alegerilor parlamentare anticipate”.
Pe 11 iulie, Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat pentru funcția de prim-ministru.
Imediat după desemnare, Vasile Tofan a declarat că vede acest pas drept „o mare responsabilitate și nu o linie în CV”. Marți, 21 iulie, Guvernul Tofan va merge în Parlament pentru a cere dpeutaților votul de încredere.
Totodată, Tofan a comentat zvonurile precum că ar fi finul de cununie al lui Vaja Jhashi, președintele celui mai mare holding agroindustrial din Republica Moldova: „Trebuie să facem distincția între critici și falsuri, atacuri”.
Întrebat cum vede actuala structură a Guvernului și dacă intenționează să aducă oameni noi în echipa guvernamentală, Tofan a răspuns. „Vom avea săptămâna viitoare discuții foarte importante și în baza lor vom hotărâ formula Guvernului și cine vor fi membrii echipei Guvernului. Dar da, veți vedea și fețe noi”.
Vasile Tofan mărturisește că a avut discuții în familie, înainte să accepte propunerea PAS de a prelua șefia Guvernului de la Chișinău. „Am un copil care are trei săptămâni. Soția mea nu-i fericită deloc cu decizia pe care am luat-o”, a precizat acesta.
La 10 iulie, speakerul Igor Grosu a anunțat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) îl va propune pe investitorul Vasile Tofan la funcția de premier, la consultările cu președinta Maia Sandu.
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a comentat desemnarea lui Vasile Tofan de către PAS în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu. „Recean alias "Хoлодный" este azi marele câștigător. Maia Sandu a cedat presiunilor, reforme nu vor urma, schemele vor continua. Cei care au de pierdut sunt moldovenii care așteaptă schimbări și creștere economică”, a punctat deputatul din opoziție.
Și liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat anunțul Partidului Acțiune și Solidaritate privind desemnarea lui Vasile Tofan în calitate de premier. „Următorul prim-ministru are de ales: va sluji poporului moldovenesc sau va sluji partidului PAS. Să nu uite că PAS și Maia Sandu trec, dar țara și memoria colectivă rămân”, a menționat fostul șef de stat.
La rândul său, Vasile Tofan a venit cu primul mesaj după ce a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru. Acesta a precizat că își asumă „responsabilitatea de a conduce Guvernul într-o perioadă importantă pentru parcursul european al țării” și a promis să „depună toate eforturile pentru realizarea obiectivelor stabilite”. „Sunt onorat să mă alătur echipei”, a scris Tofan.
Pe 10 iulie, reprezentanții Partidului „Democrația Acasă”, în frunte cu liderul formațiunii, au mers de dimineață la Președinție pentru consultările cu pșefa statului.. Vasile Costiuc a adus o farfurie cu o plăcintă, „pentru Maia Sandu”, care anterior a comparat bugetul cu o plăcintă.
Partidul Nostru a anunțat că nu va participa la consultările convocate de președinta Maia Sandu. „Republica Moldova nu mai are nevoie de un Guvern PAS 4.0. Nu vom legitima încă un episod din spectacolul politic al guvernării”, a precizat liderul formațiunii, Renato Usatîi.
În dimineața lui 3 iulie 2026, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, după o serie de scandaluri care au zguduit guvernarea în ultima perioadă.
În ajun, șefa statului Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu ar fi purtat discuții aprinse în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Președinție, convocată la o oră târzire.
Președinta Maia Sandu a ieșit cu declarații, la scurt timp după ce Guvernul Munteanu a picat, și a spus că va lansa consultații pentru desemnarea unui nou premier în zilele următoare.
Una dintre candidaturile vehiculate la funcția de prim-ministru a fost cea a ministrului Educației, Dan Perciun. În acest context, ultimul a venit cu o reacție.
Totodată, președinta Maia Sandu a precizat că singura obiecție exprimată de Alexandru Munteanu în discuții a ținut de „relația sa interpersonală” cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În același timp, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că a avut o discuție tensionată, marți, cu premierul Alexandru Munteanu, în cadrul unor consultări pe tema politicii bugetar-fiscale.
Sociologul Doru Petruți a venit și el cu o reacție după plecarea lui Alexandru Munteanu din funcția de premier, afirmând că ultimul „are datoria să explice cetățenilor ce s-a întâmplat”.
Președinta Maia Sandu a semnat, pe 7 iulie, decretul prin care ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a fost numit premier interimar. Decizia vine după ce Alexandru Munteanu a refuzat să asigure interimatul funcției.
Fostul prim-ministru i-a mulțumit lui Eugen Osmochescu, după preluarea madatului. Și vicepremierul a transmis un mesaj.
Alexandru Munteanu a plecat după un moment stânjenitor în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor deportărilor staliniste. Numele acestuia nu a fost inclus în lista membrilor conducerii țării prezentate în timpul evenimentului. Tot în acea zi, ministrul Culturii, Cristian Jardan, i-a adresat scuze publice lui Alexandru Munteanu.
Alexandru Munteanu a depus declarația de avere la încetarea mandatului. Fostul premier a declarat venituri de peste 216 mii de lei obținute în perioada exercitării funcției, în primele șase luni ale anului 2026.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!