„Am venit la Președinție, în semn de protest, cu o plăcintă mică, pentru că apetitul celor, care împart plăcinta, a crescut extrem de mult: salarii pentru rude, cumnate, verișoare...”, a declarat Vasile Costiuc.
„Mâine, la ora 10:00, vom fi prezenți la Președinție. Nu pentru consultări, ci pentru a vedea dacă, în sfârșit, cineva răspunde la întrebările cetățenilor”, a anunțat ieri liderul Democrația Acasă, Vasile Costiuc.
În 2022, Maia Sandu declara că „bugetul țării e ca o plăcintă și dacă plăcinta este mică, nu contează cât de corect o împarți pentru toți - oricum nu o să ajungă. Când va fi plăcinta mai mare, atunci vom putea împărți”.v
Partidul Nostru nu va participa la consultările convocate de președinta Maia Sandu, a anunțat liderul formațiunii Renato Usatîi. „Republica Moldova nu mai are nevoie de un Guvern PAS 4.0. Nu vom legitima încă un episod din spectacolul politic al guvernării”, a precizat deputatul.
În dimineața lui 3 iulie 2026, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, după o serie de scandaluri care au zguduit guvernarea în ultima perioadă.
În ajun, șefa statului Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu ar fi purtat discuții aprinse în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Președinție, convocată la o oră târzire.
Președinta Maia Sandu a ieșit cu declarații, la scurt timp după ce Guvernul Munteanu a picat, și a spus că va lansa consultații pentru desemnarea unui nou premier în zilele următoare.
Una dintre candidaturile vehiculate la funcția de prim-ministru ar fi cea a ministrului Educației, Dan Perciun. În acest context, ultimul a venit cu o reacție.
Totodată, președinta Maia Sandu a precizat că singura obiecție exprimată de Alexandru Munteanu în discuții a ținut de „relația sa interpersonală” cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În acelați timp, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că a avut o discuție tensionată, marți, cu premierul Alexandru Munteanu, în cadrul unor consultări pe tema politicii bugetar-fiscale.
Sociologul Doru Petruți a venit și el cu o reacție după plecarea lui Alexandru Munteanu din funcția de premier, afirmând că ultimul „are datoria să explice cetățenilor ce s-a întâmplat”.
Președinta Maia Sandu a semnat, pe 7 iulie, decretul prin care ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a fost numit premier interimar. Decizia vine după ce Alexandru Munteanu a refuzat să asigure interimatul funcției.
Fostul prim-ministru i-a mulțumit lui Eugen Osmochescu, după preluarea madatului. Și vicepremierul a transmis un mesaj.
Alexandru Munteanu a plecat după un moment stânjenitor în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor deportărilor staliniste. Numele acestuia nu a fost inclus în lista membrilor conducerii țării prezentate în timpul evenimentului. Tot în acea zi, ministrul Culturii, Cristian Jardan, i-a adresat scuze publice lui Alexandru Munteanu.
Alexandru Munteanu a depus declarația de avere la încetarea mandatului. Fostul premier a declarat venituri de peste 216 mii de lei obținute în perioada exercitării funcției, în primele șase luni ale anului 2026.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!