„Întotdeauna au existat informații despre membri comisiei și atunci când se realizează reforme majore întotdeauna există rezistență. Unde am lucrat în trecut întotdeauna ne confruntam cu aceasta, același lucru avem și aici. Evident că oamenii ne critică activitatea, fiindcă ca sunt actori care doresc să păstreze situația neschimbată și aceasta încă odată demonstrează lipsa de încredere în sistemul de justiție
Acest proces este verificat foarte atent de cei din Bruxelles, ei se uită ce facem noi și ceilalți din justiție”, a menționat Herman Von Hebel.
Comisia Pre-Vetting nu mai iese din scandaluri. Președintele acesteia, Herman von Hebel este acuzat că a încălcat principiul că „nu poți fi judecător în propria cauză”, aplicat de mai bine de 400 de ani în justiție, după ce a participat la examinarea cererii de recuzare a sa, depusă de judecătorul Victor Sandu, și a respins-o „în conformitate cu regulamentul comisiei”.
Și judecătoarea de la Cahul, Marina Rusu, care a fost evaluată repetat de Comisia Pre-Vetting, la decizia Curții Supreme de Justiției, a cerut recuzarea președintelui Herman Von Hebel din cauza lipsei „reputației ireproșabile”, dar și pentru laude aduse guvernării și președintei Maia Sandu, într-un interviu pentru presa olandeză, ceea ce aruncă în umbră echidistanța și independența acestui organ de evaluare. Herman Von Hebel a declarat că va participa la audieri, or, în caz contrar, „comisia ar rămâne fără cvorum”, iar cererea judecătoarei va fi examinată ulterior.
Judecătoarea Marina Rusu s-a arătat surprinsă de afirmațiile președintelui Comisiei PreVetting, Herman von Hebel, făcute în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor olandezi, despre pre-vettingul moldovenesc. „Von Hebel zice că cetățenii care au vizionat audierile publice ale Comisiei îl opresc uneori pe străzile Chișinăului și îl încurajează. „Bravo, continuați așa”, îi spun. „Avem nevoie de asta. În sfârșit, ceva se schimbă în Moldova!” Mie, de exemplu, îmi vin imediat în minte o mulțime de comentarii furioase de la cetățenii simpli ai Moldovei, cu privire la băutul ceaiului și întrebările către mama lui Ion Chirtoacă și, desigur, râsul legendar de la TV când a fost întrebat dacă are de gând să demisioneze după o investigație jurnalistică”, a scris magistrata.
Potrivit unei investigații din 25 martie, Herman von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, a activat, în perioada 2013 - 2018, ca grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga, unde, conform presei olandeze, ar fi admis mai multe ilegalități și ar fi cauzat prejudicii în valoare de cel puțin 760.000 euro. Mai multe decizii, considerate a fi ilegale, s-au luat în legătură cu o reformă pusă la cale de Herman von Hebel la Curte, ulterior criticată dur de judecători. Înalta Curte a suportat cheltuieli de 7 milioane de euro pentru reformă, iar judecătorii instanței l-au acuzat pe von Hebel de intenții ascunse.
În context, fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care se afla în Albania în acele zile, a întrebat reprezentanți din domeniul Justiției de acolo ce cunosc despre Herman von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, care evaluează integritatea candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. „Am aflat de la fostii săi colegi de proiect că el nu a lucrat niciodată în nici o comisie de vetting sau prevetting în Albania. Și că frumos tot nu a plecat de aici la fel confirmă”, a menționat Ciubotaru.
Întrebată cum și cine a verificat integritatea și reputația persoanelor selectate în componența Pre-Vetting, în contextul dezvăluirilor ce-l vizează pe președintele Comisiei, Herman von Hebel, Olesea Stamate, ex-președinta Comisiei juridice numiri și imunități, a răspuns: „Nu au fost informații care să indice anumit probleme legate de reputație și integritate. Abia când el deja era în funcție, la comisie au parvenit informații despre anumite probleme legate de activitatea sa într-o comisie de prevetting în Albania, dar era deja târziu”.
La 29 martie 2024, președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, a comentat acuzațiile apărute în spațiul public ce vizează integritatea sa. Juristul a declarat că dacă lucrurile scrise în investigație ar fi fost adevărate, el nu s-ar afla în funcția pe care o deține, deoarece doar o persoană cu reputație ireproșabilă poate ocupa un asemenea post. Totodată, întrebat dacă va demisiona, Herman von Hebel a râs în hohote și a declarat că „nu vede niciun motiv pentru acest lucru”.
În septembrie 2022, presa din România scria că, integritatea celor mai importanți magistrați din Moldova i-a fost încredințată lui Herman von Hebel, un jurist olandez cu un CV dubios.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!