Potrivit procurorului general, Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor. „În privința dosarului cetățeanului Șor, am creat u grup de procurori, care studiază dosarul acestuia și cred că timpul apropiat, în privința acestuia va fi înaintată o nouă învinuire”, a menționat Alexandr Stoianoglo.
„Șor este un subiect activ, care a participat în această organizație criminală”, a mai adăugat șeful PG.
Astăzi, procurorul general a anunțat că Vladimir Plahotniuc este principalul beneficiar în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea imediată din SUA, pentru a fi tras la răspundere în Moldova. Alexandr Stoianoglo a precizat că banii au fost folosiți pentru procurarea pachetului de acțiuni al unei bănci, clădiri, Companiei de asigurări ASITO, Casei Modei, Hotelului Național, dar și în alte scopuri.
Totodată, șeful Procuraturii Generale a anunțat că dosarul în privința lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, iar condamnarea omului de afaceri a fost ilegală.
Ilan Șor a fost recunoscut vinovat de spălare de bani și înșelăciune prin abuz de încredere, iar în vara anului 2017 a fost condamnat la șape ani și jumătate de pușcărie de prima instanță în dosarul fraudei bancare. Între timp, fostul primar de Orhei a ajuns în fotoliul de deputat. Acum Ilan Șor este anunțat în căutare internațională, după ce în luna iunie 2019, atunci când la Chișinău a avut loc schimbarea puterii, acesta a părăsit Republica Moldova, iar ulterior a rămas și fără imunitate parlamentară.
La 15 ianuarie 2018, dosarul lui Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Chișinău. Acolo însă majoritatea judecătorilor au refuzat să examineze dosarul Șor din diferite motive. Inițial, magistrații Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabii au fost cei care au refuzat să examineze dosarul Șor. Mai apoi și Igor Mânăscurtă și Oxana Robu au refuzat să examineze dosarul Șor, motivând că au în gestiune dosarul de escrocherie şi spălare de bani în privința lui Veaceslav Platon în care Ilan Șor are statut de martor al acuzării.
În februarie 2018, a fost luată decizia ca dosarul lui Șor să fie strămutat de la Curtea de Apel din capitală la cea Cahul, după ce doi judecători de la Curtea de Apel au depus cereri de autorecuzare, după ce și magistrații Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabii au refuzat să examineze dosarul.
După decizia din 28 iulie 2019 a Curții de Apel Cahul, privind mandatul de arest emis pe numele lui Șor și darea sa în căutare națională, deputatul a avut câteva apariții live pe pagina sa de Facebook. Potrivit informațiilor din spațiul public, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc și deputatul Ilan Șor, au trecut froniera ilegal. Cei doi au părăsit granițele Republicii Moldova fie prin regiunea transnistreană, care nu este controlată de autoritățile moldovenești, fie prin Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) contrar legii.
Curtea de Apel Cahul a amânat ședința în privința dosarului Șor de peste 20 de ori. Astăi, o nouă ședință a fost amânată. Magistrații Curții de Apel Cahul au cerut azi eliminarea camerelor de luat vederi ale presei din sala de judecată unde s-a examinat dosarul Șor. Se întâmplă după ce, recent, instanța a decis că ședințele pe acest dosar să fie publice. În cele din urmă, Curtea de Apel Cahul a decis să amâne ședința, impunând părții avocați de stat.
Aureliu Colenco și Denis Calaida, cei doi avocați ai lui Ilan Șor, angajați recent, au solicitat instanței un termen de cel mult 50 de zile pentru a studia materialele cauzei. Instanța a decis că următoarea ședință va avea loc în data de 22 mai, ora 15:00, și a indicat să fie asigurată partea cu un avocat de stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!