„De fiecare dată când sunt chemată la Poliția din Criuleni, eu cer ca fata să fie audiată repetat. Atunci când era în spital, fiind internată timp de 6 zile și încă era în șoc, unele momente le ținea minte, altele - nu. Ulterior ea și-a adus aminte câte ceva și vrea să povestească, dar polițiștii refuză. Și eu sunt cointeresată ca ei să o audieze repetat, avocatul a scris cerere. Mi se spune că dosarul e în proces, nu știu pe ce articol e deschis. Anterior am făcut cunoștință cu expertiza medico-legală și cu textul pe audierea inițială a Sofiei, la care a fost prezent și un psiholog de la AMICO, centrul cu condiții speciale pentru audirea minorilor din Chișinău”, a relatat mama Sofiei, pentru UNIMEDIA.
Diana spune că ulterior, psihologul care a participat la audieri a sunat-o de câteva ori, pentru a afla cum se simte Sofia.
Copila a frecventat, între timp, un centru pentru adolescenți din Criuleni, unde a avut consultații și cu un alt psiholog.
Mama adolescentei se simte presată inclusiv de societate, care o critică și pune presiune pe ea, din motive pe care femeia le califică drept nerealiste: „Toată lumea judecă doar mama, dă vina pe mine, eu îmi asum, poate trebuia altfel de făcut, dar tata? El a urcat-o pe Sofia într-o mașină de ocazie străină, fără să mă anunțe. După acest caz el a dispărut, nu sună, nu îl interesează nimic”.
În plus, și fetița ar fi huiduită ce consăteni.
Într-un interviu pentru Adrian Prodan, Diana și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile care s-ar fi petrecut, cât timp Sofia era sub influența substanțelor interzise, departe de casă: „Eu cred că a fost violată, doar Dumnezeu știe ce a fost acolo, fata nu își amintește, dar o durea burta când a revenit acasă. Expertiza nu a arătat că ar fi avut loc un viol, dar eu nu am încredere. Poliția nu vrea să ancheteze. Nici acum nu știu ce e în dosar, m-au chemat doar să fac cunoștință cu expertiza medico-legală. S-a constatat doar că avea droguri în sânge, că a fost bătută - nu. Nu e închis dosarul, în iunie m-au chemat ultima oară la Poliție, care susține versiunea inițială, că fata a mers benevol”.
Minora de 15 ani a fost căutată de familie și poliție pe 17 aprilie, după ce a dispărut în circumstanțe îngrijorătoare, în timp ce se deplasa din Singureni spre Chișinău. Fata a fost văzută ultima dată în Orhei, unde a anunțat la telefon că se află într-o mașină de ocazie, după care telefonul său a fost închis, iar de atunci nu a mai putut fi contactată.
Sofia, care a dispărut după ce a fost urcată de către tatăl său într-o mașină de ocazie din Singureni spre Chișinău, ar fi fost bătută.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări. Potrivit oamenilor legii, în urma examinării medico-legale, nu au fost depistate semne de violență pe suprafața corpului fetei și nici leziuni cu caracter sexual.
Poliția a mai comunicat că minora de 15 ani și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său, care ulterior a condus-o acasă și ar fi indus în eroare oamenii legii printr-o declarație falsă privind locul unde ar fi găsit-o.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că instituția este implicată în gestionarea cazului.
La rândul său, mama fetei a povestit mai multe în detalii despre incident, susținând că în momentul în care și-a văzut copila, aceasta prezenta semne vizibile de suferință fizică și confuzie severă, nu își amintea ce s-a întâmplat și se comporta neobișnuit. „Era cu sânge uscat la nas, obrajii umflați și foarte greu lega propozițiile”, a spus femeia, precizând că fiica sa ar fi fost drogată.
Diana a mai declarat că ancheta pe cazul fiicei sale, despre care susține că a fost răpită, bate pasul pe loc. „La Poliție m-au chemat doar să fac cunoștință cu audierea la care a fost supusă Sofia în condiții speciale, cu expertiza medico-legală și cam atât. Fata mea a fost răpită, nu mă minte, nu are motive”, a spus femeia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!