32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 10 crime Interlopul „Babior” extrădat din Turcia, condamnat pentru 10 crime la comandă 71 ani Pieton de 71 de ani ucis pe bd. Dacia, șoferul a fugit și a fost reținut 2 episoade Avocată înlocuită de două ori cu apărător din oficiu fără să fie anunțată de instanță
Cazul fetei de 15 ani, dispărute după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Minora ar fi petrecut ziua cu prietenul, care ar fi inventat „povestea cu Peresecina”

Poliția a stabilit că minora de 15 ani, dispărută ieri după ce tatăl său a urcat-o într-o mașină de ocazie spre Chișinău, și căutată de Poliție, și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său, care ulterior a condus-o acasă și ar fi indus în eroare oamenii legii printr-o declarație falsă privind locul unde ar fi găsit-o.

Foto: Poză-simbol

„Poliția informează că, în urma acțiunilor întreprinse a stabilit că minora și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său. Acesta este persoana care, ulterior, a condus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii prin declarațiile făcute, susținând că ar fi găsit-o în raionul Orhei.

Pe parcursul nopții, peste 100 de polițiști au fost antrenați în activități de căutare și verificare. Aceștia au analizat imaginile surprinse de camerele de monitorizare a traficului de pe întreg traseul parcurs, au identificat șoferi și alte persoane care au intrat în contact cu minora, fiind dispuse un șir de măsuri speciale de investigație.

În urma verificărilor s-a stabilit că minora a coborât la Gara de Nord din Chișinău, ulterior deplasându-se cu transportul public până la Gara Centrală. De acolo, împreună cu prietenul său au mers cu microbuzul într-o localitate din raionul Criuleni, la domiciliul băiatului, unde a petrecut întreaga zi. Ulterior, acesta a chemat un taxi și a dus-o acasă, declarând că a găsit-o la Peresecina. 

Acțiunile poliției sunt în desfășurare.

Reiterăm apelul către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale, să nu distribuie informații neverificate și să evite crearea panicii în societate”, se arată într-un comunicat emis de oamenii legii.

O minoră de 15 ani a fost căutată de familie și poliție după ce a dispărut în circumstanțe îngrijorătoare, în timp ce se deplasa din Singureni spre Chișinău. Fata a fost văzută ultima dată în Orhei, unde a anunțat la telefon că se află într-o mașină de ocazie, după care telefonul său a fost închis, iar de atunci nu mai poate fi contactată.

Copila de 15 ani, care a dispărut în dimineța de 17 aprilie, după ce a fost urcată de către tatăl său într-o mașină de ocazie din Singureni spre Chișinău, ar fi fost bătută. Anunțul a fost făcut de către Minodora Calistru - Prisacu.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în cazul minorei de 15 ani, despre care inițial s-a vehiculat că ar fi fost găsită bătută în localitatea Peresecina, după ce a urcat într-o mașină de ocazie din satul Singureni. Potrivit oamenilor legii, în urma examinării medico-legale, nu au fost depistate semne de violență pe suprafața corpului fetei și nici leziuni cu caracter sexual.


Pub