„Sunt convins, de la tribuna Adunării Generale a ONU, Maia Sandu ne va vorbi numaidecât despre gruparea Platon, care o împiedică să vaccineze populația, să deschidă porțile de la Președinție și să înlocuiască semnele de circulație rutieră.
(doc) Platon s-a plâns pe Maia Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România
Omul de afacere Veaceslav Platon, dat în căutare internațională, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care cere sancționarea președintei, Maia Sandu. Asta după ce șefa statului a făcut mai multe declarații privind grupările criminale din țara noastră, unde l-a menționat și pe Platon. „Prin declarațiile sale false și ofensatoare, făcute public în scopul creării în societate a atitudinii ostile față de mine, încălcând dreptul meu la demnitate, Maia Sandu a declarat precum că eu conduc o grupare coruptă și mafiotă, care a dăunat instituțiilor statului, precum că am cumpărat deputați, judecători și procurori, având o influență în procuratură”, se arată în sesizarea depusă de Platon.
Foto: UNIMEDIA
Iar până atunci, o vom purta pe Maia prin instanțele românești, distrăgându-i un pic atenția de la activitățile destructive de ruinare a statului moldovenesc abia viu”, a scris acesta, într-o postare pe facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!