Maia Sandu „cântărește” influența „grupărilor criminale”: „Plahotniuc are judecători, Platon, mai mult în Procuratură. Mai sunt cei mici - Șor, Andronachi”

Omul de afaceri Veaceslav Platon are mai multă influență astăzi în Procuratură, decât fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, afirmă președinta, Maia Sandu. Deși nu poate spune „câți judecători lucrează astăzi pentru cei doi”, totuși „se vede o influență mai mare din partea grupării Platon”. Precizările au fost făcute aseară, la Cutia Neagră de la TV8.

Foto: colaj

„Cea mai mare problemă de securitatea a țării este vulnerabilitatea instituțiilor, noi avem instituții care au fost măcinate de interese și corupție. Noi am avut și avem grupări corupte care de-a lungul timpului au dăunat mai mult instituțiilor statului decât altele. Avem grupările despre care știm, gruparea lui Plahotniuc care a dăunat enorm, ea încă este, nu cu aceeași putere, dar nu și-a pierdut controlul în anumite instituții, este gruparea lui Platon care probabil a fost prima care a început să cumpere deputați, judecători, procurori ș.a și sunt grupările acestea mai mici. Este Șor, Andronachi.

Nu pot să fac asemenea măsurători, dar e clar că Platon are astăzi mai multă influență în Procuratură, nu pot să spun câți judecători lucrează astăzi pentru el și câți lucrează pentru Plahotniuc, dar vedem totuși o influență mai mare în Procuratură din partea grupării Platon”, a declarat președinta.

Omul de afaceri Veaceslav Platon, a fost eliberat pe 15 iunie 2020, din arest, după 4 ani de detenție. Procuratura Generală a precizat că „circumstanțele noi descoperite în cadrul procedurii de revizuire urmează a fi examinate prin coroborare cu probele anterior acumulate, în cadrul unui proces judiciar transparent, cu respectarea tuturor garanțiilor inerente unui proces echitabil - omisiuni grave ce au fost admise în cadrul procedurilor judiciare anterioare ce-l vizau pe Platon.”

La 14 decembrie 2018, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”. Condamnările s-au produs pe timpul lui Vlad Plahotniuc, iar Platon l-a învinuit direct de fabricarea dosarelor împotriva sa. La ieșirea din pușcărie, Platon s-a declarat dușmanul numărul 1 al lui Plahotniuc și a spus că-l va urmări în permanență și îl va determina să cheltuie tot ce are pe pază de corp și avocați.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a confirmat că se află în Marea Britanie.

Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.

Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.

În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia, iar unii analiști au calificat decizia una necesară „pentru a nu asocia candidata Maia Sandu, sprijinită de partenerii externi în cursa prezidențială, cu prezența lui Plahotniuc pe teritoriul SUA”.

Deși organele de drept ale Republicii Moldova a solicitat informații și extrădarea lui Plahotniuc, acestea au rămas deocamdată fără vreun răspuns, Plahotniuc aflându-se, potrivit mai multor surse, în partea controlată de Turcia a Ciprului, zonă „unde nu te ajunge justiția”, spun experții.


Pub