PG îl îndeamnă pe Reniță să depună un denunț împotriva lui Igor Dodon, „dacă nu a publicat imaginile video doar din interes de PR”

Procuratura Generală spune că nu se poate autosesiza pe marginea imaginilor video publicate astăzi de către deputatul Iurie Reniță, ce ar prezenta o nouă secvență de la întrevederea dintre Igor Dodon, Vlad Plahotniuc, și Serghei Iaralov, care ar fi avut loc la sediul PD, când formațiunea era condusă încă de Plahotniuc. „Procuratura nu cunoaște cât de veridice sunt, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări”, se menționează într-un comunicat al instituției de urmărire penală.

Foto: UNIMEDIA

„În fond, prin intermediul mass-media, deputatul Iurie Reniță a făcut un denunț.

În context reiterăm că, dacă denunțătorii unor infracțiuni își doresc cu adevărat consecințe de ordin juridic de la acțiunile lor și nu o fac doar pentru PR sau în favoarea unor grupuri de interese, trebuie să o facă în conformitate cu Codul de procedură penală, adresându-se către organul de urmărire penală competent, conformând actul de sesizare după formă și conținut cerințelor legii, fapt ce trebuie să fie cunoscut de către toți, în special, de către un membru al legislativului”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Potrivit instituției statului, examinarea sesizărilor în privința Președintelui Republicii Moldova și examinarea infracțiunilor de către acesta se face de către Procurorul General sau de către un procuror desemnat de acesta.

„La momentul de față, informăm că deputatul Iurie Reniță nu a adresat vreun denunț, iar doar în baza imaginilor prezentate de către acesta, Procuratura nu poate legal să se autosesizeze pentru că nu cunoaște cât de veridice sunt, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări.

Reieșind din interesul pe care-l prezintă acest caz, Procuratura solicită deputatului Iurie Reniță, să înainteze un denunț oficial, conformat cerințelor legale și să contribuie la investigarea acestuia”, se mai menționează în comunicatul oficial.

Pe 18 mai, deputatul Iurie Reniță a publicat o secvență de la o întrevedere dintre Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, imagini de la care au mai apărut în spațiul public. La întâlnire, Plahotniuc a venit cu o pungă neagră, iar discuțiile s-ar axa pe transmiterea acesteia unor alte persoane. La scurt timp după conferință, primarul de Bălți, Renato Usatîi a venit în fața Președinției, cu o pungă neagră, pe care i-ar fi adus-o lui Igor Dodon, făcând trimitere la aceleași imagini video. Portivit acestora, Dodon nu a luat acea pungă, ci a rămas la Iaralov.

În același timp, șeful statului a calificat imaginile drept un scenariu de atac asupra sa, prin scoaterea „conservelor oligarhice” în spațiul public. Igor Dodon a negat veridicitatea discuțiilor prezentate și a spus că la acea întrevedere „fiecare își făcea jocul și sceneta” pregătita din timp.


Pub