Noi nu am avut alegeri libere și corecte. Lucrurile trebuie scoase din această încurcătură. Cum se poate asta de făcut? Prin a lua puterea de la Plahotniuc, că el deține puterea. Toți ceilalți fac figurații, și Dodon, și restul, nu au nicio putere.
Pentru a-i lua puterea lui Plahotniuc este nevoie să se alieze ceilalți. Să se alieze cel puțin pentru asta. Nu să facă o alianță în Parlament ca să piardă încrederea cetățenilor, dar cel puțin să se vadă că au capacitatea să ia puterea lui Plahotniuc, care a obținut-o prin metode murdare. Cei din blocul ACUM și PSRM trebuie să găsească o soluție să-i ia puterea lui Plahotniuc, după care las` să facă alegeri anticipate, las` să avem un Parlament legitim, democratic ales, în baza unui sistem de vot proporțional ca înainte, în așa fel încât să putem reda cetățeanului R. Moldova siguranța. Până atunci este doar o frică din partea fiecăruia de a se discredita în fața alegătorilor.
Problema este că dacă peste patru ani Plahotniuc își va menține puterea, nu vor mai avea în fața cui să se mai discrediteze, pentru că Plahotniuc le va lua și aceștia alegători. Este o chestiune destul de simplă, dar nu înțeleg de ce nu vor să își asume responsabilitatea în acest caz”, a declarat Dorin Chirtoată, astăzi, presei.
Chirtoacă spune că este nevoie să se aleagă conducerea Parlamentului, chiar dacă PSRM își dorește funcția de speaker, și să se voteze Pachetul de dezoligarhizare a R. Moldova, după care să fie organizate alegeri anticipate.
UNIMEDIA menționează că potrivit legislaţiei, în cazul în care deputații, în decurs de trei luni de la prima şedinţă a Parlamentului, nu reuşesc să formeze majoritatea parlamentară și să aprobe noul guvern, Președintele are dreptul să dizolve Parlamentul și să stabilească data pentru alegerile anticipate. Acest termen expiră la 21 iunie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!