Astăzi, reprezentanții guvernării și voluntarii revin la Negureni pentru a planta alte 30 de hectare de pădure, în continuarea campaniei începute anul trecut. Totuși, spre deosebire de evenimentele trecute, unde Emilian Crețu era motorul principal al mobilizării, de data aceasta numele său lipsește de pe lista oficială a invitaților.
Această decizie vine la scurt timp după ce actorul a criticat public mai multe acțiuni ale guvernării, manifestându-și nemulțumirea față de modul în care sunt gestionate anumite probleme sociale și politice.
Reacția lui Emilian Crețu nu s-a lăsat așteptată. Într-o intervenție acidă pe rețelele de socializare, acesta a taxat dur ceea ce el consideră a fi o atitudine copilărească și răzbunătoare din partea politicienilor.
Aflat chiar în parcul plantat toamna trecută, Emilian Crețu a ținut să le reamintească guvernanților că parteneriatul lor a fost unul bazat pe dorința de a schimba țara, nu pe o supunere oarbă. Actorul s-a arătat deranjat de faptul că, după ce a criticat anumite decizii politice, a fost trecut pe „lista neagră”.
„Am impresia că în unele situații procedați ca niște copii mici care se supără că nenea Emilian ne-a certat și noi nu ne mai jucăm cu el. Acest parc este dovada că nu sunt dușmanul vostru. Am susținut mereu proiectele frumoase, dar asta nu înseamnă că dacă voi gafați, eu am să tac și am să mă fac că plouă”, a declarat actorul vizibil înfuriat.
Deși prima etapă a proiectului (cele 10 hectare de parc) a fost un succes mediatic răsunător, cea de-a doua etapă — plantarea a 30 de hectare de pădure programată pentru această primăvară — a început astăzi fără participarea lui Crețu. Actorul susține că a fost ignorat intenționat, în timp ce primarul localității a fost anunțat doar cu o zi înainte.
Emilian Crețu l-a vizat direct pe Domnul Hajder: „Parcă avem numerele unul celuilalt… Am discutat că o să ne anunțați ca să facem frumos, să ne vadă lumea cum transformăm țara. Sau v-ați supărat și acum plantați fără mine, ca și cum m-ați certat?”
Dincolo de supărarea morală, actorul a scos la iveală cifrele impresionante pe care le-a investit din propriul buzunar în acest proiect, bani pe care statul nu i-a oferit:
- 1.000.000 de lei — contribuție financiară directă pentru proiectul comun.
- 251.000 de lei — costuri curente pentru sistemul de irigare a parcului, suportate tot de actor.
„Mai sensibili ca actuala guvernare nu cred că au mai fost… Doamne ferește să zici ceva despre ei, ei sunt Mesia, ei salvează planeta. Dar când greșesc, nu ai voie să le zici nimic. Să se prindă și pădurea voastră, chiar dacă financiar am contribuit și eu. Vă pupă ‘zdreanța’ de la Negureni!”, a conchis ironic Emilian Crețu.
Acum câteva zile, Emilian Crețu a răbufnit cu un mesaj dur la adresa guvernării, criticând modificarea legii care a permis alegerea în Comisia Vetting a lui Herman von Hebel. „Dragi deputați, dragă conducere a țării, înțeleg că puteți face orice. Noi, poporul, nu. Pentru că vouă vi se poate, nouă nu. Ar trebui să fiți un exemplu, să respectați legea, nu să o schimbați cum vi se scoală”, a spus influencerul.
Pe 6 martie, Herman von Hebel a fost numit membru al Comisiei Vetting cu votul a 53 de deputați PAS, după ce schimbarea recentă a legii i-a facilitat numirea.
La 5 martie, 55 de deputați PAS, inclusiv Dinu Plîngău, au votat pentru modificarea voturilor necesare de a numi candidați în comisia de Vetting. Amendamentul a apărut peste noapte la un pachet de legi deja votat în prima lectură și a venit după eșecul PAS de a-l numi pe olandezul Herman von Hebel la comisia de evaluare. Opoziția a criticat dur decizia PAS și a acuzat majoritatea că încalcă normele legale, dar și recomandările Comisiei de la Veneția.
La doar câteva ore după, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea adoptată cu scandal de majoritatea PAS.
Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a anunțat că fracțiunile din opoziția parlamentară vor contesta la Curtea Constituțională legea adoptată cu scandal de PAS.
Președinta Maia Sandu a justificat modificarea Legii de către majoritatea parlamentară PAS, pentru ca să-l poată vota pe Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor. „În acest Parlament nu există 61 de deputați care să susțină reforma justiției. Ce facem? Ne blocăm și oprim reforma justiției?”, a declarat șefa statului.
Deputații PAS din Comisia juridică a Parlamentului au votat pentru desemnarea repetată a lui Herman Von Hebel în cadrul Comisiei de Vetting al procurorilor. Asta după ce aleșii din majoritatea parlamentară au aprobat modificări la lege, astfel încât să-l poată vota pe olandez în comisia de evaluare externă.
Deputatul PAS, Igor Chiriac, a declarat că nu a văzut obiecții serioase la candidatura lui von Hebel, poate decât „că bea ceai cu înghițituri mari”.
Prima dată, numirea lui Herman von Hebel în funcția de membru al Comisiei de evaluare a procurorilor a eșuat, după ce proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi în Parlament. Doar deputați PAS au susținut inițiativa.
Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat susținerea pentru juristul olandez, Herman von Hebel, propus ca membru al Comisiei de evaluare a procurorilor, în pofida criticilor dure venite din partea opoziției, care contestă numirea sa. „Fiind sub un val de atacuri de concertate, a rezistat și a trecut peste toate intimidările”, a spus speakerul.
Potrivit unei investigații, Herman von Hebel, fostul președintele Comisiei Pre-Vetting, a activat, în perioada 2013 - 2018, ca grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga, unde ar fi admis mai multe ilegalități și ar fi cauzat prejudicii în valoare de cel puțin 760.000 euro.
În context, fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care se afla în Albania în acele zile, a întrebat reprezentanți din domeniul Justiției de acolo ce cunosc despre Herman von Hebel.
„Nu au fost informații care să indice anumite probleme legate de reputație și integritate. Abia când el deja era în funcție, la comisie au parvenit informații despre anumite probleme legate de activitatea sa într-o comisie de prevetting în Albania, dar era deja târziu”, a comentat Olesea Stamate, ex-președinta Comisiei juridice numiri și imunități.
La 29 martie 2024, Herman von Hebel a menționat că dacă lucrurile scrise în investigație ar fi fost adevărate, el nu s-ar afla în funcția pe care o deține.
Un alt scandal cu implicarea lui Herman von Hebel s-a iscat după ce părinții judecătorului Ion Chirtoacă, aflați de mai mulți ani la muncă peste hotare, au fost intervievați online de către comisia Pre-Vetting.
Modul în care a derulat procedura și comportamentul președintelui comisiei Pre-Vetting, care punea întrebări mamei magistratului sorbind ceai dintr-o cănuță, a stârnit un val de indignare în societate.„Este o bătaie de joc față de o femeie care a lucrat la negru ca să asigure studiile copilului.
Maia Sandu, dar tu ai mamă?”, a reacționat Igor Dodon, liderul PSRM.Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție, după ce părinții lui Ion Chirtoacă au fost audiați online: „Suntem popor blestemat să ne batjocorească străinii. Și ne-o facem cu mâna noastră”.
În septembrie 2022, presa din România scria că, integritatea celor mai importanți magistrați din Moldova i-a fost încredințată lui Herman von Hebel, un jurist olandez cu un CV dubios.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!