Potrivit vicepreședintelui PPDA, Igor Munteanu susținerea că „instalarea unui crucifix instigă la ură și discriminare” înseamnă să profanezi motivele pentru care statul a consimțit să recunoască utilitatea acestei autorități publice.
În același timp, Igor Munteanu vine cu argumente concrete prin care demonstrează că obiectul de cult este o valoare fundamentală pentru civilizația europeană, enumerând fondatorii Uniunii Europene, care erau reprezentanți creștini-democrați și exemplificând că anume blocul comunitar se bazează pe valorile creștin-democrației, cum ar fi libertatea, solidaritatea și subsidiaritatea.
„Un crucifix nu este un simbol al opresiunii, ci al eliberării, al purificării, iar acest lucru reprezintă o valoare fundamentală pentru întreaga civilizație europeană, cunoscută prin ideile părinților fondatori ai creștin-democrației europene (Schuman, Adenauer, De Gasperi). Dintr-o pespectivă creștin-democrată, instituțiile statului servesc la apărarea valorilor fundamentale pentru societate: libertatea, solidaritatea și subsidiaritatea. Astea sunt valorile care stau în spatele unui crucifix instalat într-o instituție publică, și nu acuzațiile nefondate pe care le-am auzit din partea unei autorități, care ar trebui să întrunească personalități luminate, nu îndoctrinate în arta ateismului militant”, a precizat Munteanu.
Igor Munteanu / Sursa:Igor Munteanu/facebookAmintim că astăzi Consiliului pentru prevenirea și asigurarea egalității au publicat o decizie ce a fost luată la data de 16 decembrie 2019, prin care fostul ministru al MAI, Andrei Năstase, este obligat să aducă scuze publice, după ce la mijlocul lunii septembrie anul trecut, în cadrul evenimentului de instalare a crucifixului în sediul instituției prin discursul său a instigat la discriminare pe criteriul de convingeri religioase. De asemenea, MAI este obligat să scoată crucifixul din holul instituției.
În același timp, Andrei Năstase a declarat că niciun consiliu nu poate obliga să se lase de Dumnezeu, în contextul deciziei publicate de Consiliului pentru prevenirea și asigurarea egalității .
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!