„Crucifixul montat la MAI este parte a setului de simboluri care pot susține drumul pe care Republica Moldova trebuie să-l parcurgă până la momentul în care se va putea așeza în rândul țărilor libere, democratice, europene.
Veți găsi astfel de simboluri în clădiri extrem de importante din toată Europa, începând cu Parlamentul României până la instituțiile Germaniei, Austriei, Greciei sau Italiei. Morala creștină a fost, este și va rămâne universală, iar simbolurile acesteia nu discriminează, ci dimpotrivă.
Asumarea vorbelor și tuturor acțiunilor mele este una din calitățile care mă definesc ca om, ca persoană publică și om politic. Niciun consiliu nu mă poate obliga să mă las de Dumnezeu!”, a scris Năstase pe pagina sa de Facebook.
Consiliul este de opinia că expunerea simbolurilor religioase în instituțiile publice transmite indirect mesajul precum că toți angajații instituției împărtășesc o anumită religie, ceea ce ar putea deranja din punct de vedere spiritual/emoțional alți angajați ai ministerului, care împărtășesc alte religii inclusiv pe cei atei.
Astfel, prezența simbolurilor religioase în instituțiile publice în care interacționează persoane cu viziuni diferite, nu ar trebui să fie acceptată. Consiliul notează că renunțarea la astfel de simboluri ar contribui la menținerea neutralității serviciului public și a principiului secularismului, asigurând, în egală măsură, coabitarea persoanelor cu viziuni diferite, ceea ce ar menține nivelul de toleranță necesar într-o societate democratică.
În acest context, Consiliul a decis:
- Faptele constatate reprezintă instigare la discriminare pe criteriul de convingeri religioase.
- Andrei Năstase va aduce scuze publice, în termen de 10 zile de la recepționarea prezentei decizii, pentru instigarea la discriminare pe criteriul de convingeri religioase manifestată prin instalarea crucifixului și discursul de la evenimentul respectiv.
- Ministerul Afacerilor Interne va înlătura simbolistica religioasă din holul instituției și va asigura protecția/salvgardarea neutralității serviciului public și a principiului secularismului.
- Ministerul Afecerilor Interne va informa Consiliul, în termen de 10 zile de la recepționarea prezentei decizii, despre măsurile întreprinse.
Decizia poate fi contestată, în decurs de 30 de zile de la data comunicării, la Judecătoria Chișinău, sediu Râșcani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!