40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 1.200 arestări Proteste violente în Franța: 1.200 arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri 1.000.000 € Influencer Katy Black: primul milion de euro câștigat și peste un milion lei impozite plătite
(foto) Robert Fico, prima apariție publică după tentativa de asasinat: „Mi-ar fi plăcut să mă alătur lui Viktor Orban la Moscova”

Premierul slovac Robert Fico a apărut în public vineri, 5 iulie, pentru prima dată de la tentativa de asasinat de acum două luni, a relatat Libertatea.ro, cu referire la Reuters.

Foto: Profimedia

Șeful Guvernului de la Bratislava, care se recuperează după ce a fost împușcat de patru ori, de la mică distanță, în luna mai, a vorbit în cadrul unei ceremonii care a marcat Ziua Sfinților Chiril și Metodiu, o sărbătoare națională în Slovacia.

El a spus că s-ar fi alăturat omologului său ungar, Viktor Orban, în vizita controversată de la Moscova, dacă starea sa de sănătate i-ar fi permis, a transmis și AFP, preluată de celebra revistă financiară americană, Barron’s. 

„Vreau să-mi exprim admirația față de premierul ungar pentru că a călătorit la Kiev și Moscova fără ezitare. Dacă starea de sănătate mi-ar fi permis să merg, mi-ar fi plăcut să mă alătur lui”, a declarat Fico.

Viktor Orban i-a înfuriat pe aliații occidentali din UE și NATO, după ce a mers în Rusia, pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin, a cărui țară a invadat Ucraina în februarie 2022. La începutul săptămânii, Orban a vizitat și Kievul, și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Aceasta a fost prima apariție publică a lui Fico după tentativa de asasinat. El și-a ținut discursul în picioare, părând să mai fi pierdut din greutate, iar vocea părea mai slabă decât înainte de atentat, conform AFP. 

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe 15 mai, în fața unui cămin cultural din localitatea Handlova, regiunea Trencin, la 200 km de capitala Bratislava, unde venise pentru o ședință de guvern. 

Potrivit imaginilor surprinse din mulțime, atacatorul a tras cinci focuri de armă. 

Atacatorul, Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost imediat arestat de serviciul de pază al premierului și plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare.


Pub