Potrivit agenției de presă slovace APA și mai multor media naționale și locale, atacatorul este Juraj Chintula, un scriitor slovac în vârstă de 71 de ani, care locuiește în orașul Levice și este de stânga din punct de vedere politic.
Pe rețelele de socializare circulă o înregistrare video în care suspectul vorbește despre motivele pentru care a decis să-l asasineze pe Robert Fico.
„Nu sunt de acord cu politica guvernului”, a spus Juraj Chintula. Întrebat de un bărbat neidentificat, el a adăugat: „De ce este atacată RTVS (International Radio Slovakia)? De ce a fost demis judecătorul Mazák ( fostul președinte al Consiliului Judiciar)”. O referire directă la presiunile făcute de guvernul lui Robert Fico la adresa sistemului judiciar, pe fondul acuzațiilor de corupție aduse liderului slovac, potrivit Le Figaro.
Juraj Chintula ar fi avut în trecut legătură cu gruparea pro-rusă denumită „Soldații Slovaci”, a informat jurnalistul de investigație maghiar Szabolcs Panyi. Gruparea a distribuit o fotografie cu el pe o rețea de socializare în 2016.
Scriitorul Juraj Cintula s-a născut în 1953 și locuiește de mulți ani în Levice. El este unul dintre fondatorii clubului literar Dúha, în cadrul căruia activează din 2005. A scris trei volume de poezie, un roman a fost publicat în 2010, iar o carte în 2015. Din 2015, este membru al Asociației Scriitorilor Slovaci.
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat miercuri, după o întâlnire care a avut loc în Handlová, un oraș din centrul Slovaciei, a relatat presa locală. El a fost rănit și dus la spital cu un elicopter.
Imagini cu momentul în care forțele de ordine îl duc spre mașină pe premierul Slovaciei, Robert Fico, imediat după ce acesta a fost împușcat în piept și abdomen, au fot publicate pe rețele.
La acurt timp, au apărut și primele imagini cu atacul armat. În filmare pot fi auzite cinci focuri de armă
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!