Fost procuror-șef despre eventuala demitere a Veronicăi Dragalin: E o problemă personală a doamnei Sandu și o frică, să nu apară dosare de corupție acolo, sus, în anturajul său

Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, spune că este împotriva demiterii șefei Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin. Declarațiile vin în contextul zvonurilor din spațiul public precum că, „Maia Sandu ar avea dorința de a se izbăvi de Dragalin, care ar fi „ieșit de sub control””. „E o problemă personală a doamnei Sandu și o frică, să nu apară dosare de corupție acolo, sus, în anturajul său”, a scris acesta pe rețele.

Foto: UNIMEDIA

„Mare tam-tam a stârnit în spațiul mediatic ședința secretă a Consiliului Securității Statului (CSS) la care președintele Maia Sandu a pus în discuție activitatea PA și PCCOCS și starea de fapt în domeniul luptei cu corupția la general, în mod special, examinând rezultatele luptei cu corupția electorală și influența Kremlinului.

Nu dispun de o informație veridică despre cele discutate în ședința cu pricina a CSS și nu cunosc poziția reală a șefei statului în „rezolvarea” acestor probleme.

Presa de la CURTE” n-a publicat amănunte clare, iar jurnaliștii „liberi”, bloggerii și politicienii din opoziție s-au dat cu presupusul precum că PA și PCCOCS vor fi lichidate, comasate sau reorganizate, iar motivul acestor perturbații ar fi dorința șefei statului Maia Sandu de a se izbăvi de Veronica Dragalin, care chipurile a „ieșit de sub control”, devenind incomodă sau chiar periculoasă pentru mai mulți demnitari PAS, pentru guvernarea actuală și nemijlocit pentru confortul președintei Maia Sandu. Aflându-se la un post TV doamna Sandu a declarat că i-a poruncit ministrei Justiției Veronica Mihailov-Moraru ca timp de două săptămâni să prezinte proiectele de lege la aceste subiecte fără a da detalii. Aceste declarații au „pus lemne pe foc”. Spiritele s-au încins. Declarațiile politice la canalele TV n-au adus claritate, dar totuși intrigile se împleteau în jurul șefei PA”, a scris Diacov.

„Recunosc, am scris și eu, dar nu acum. Am scris cu o lună până la alegerile prezidențiale, că președinta Maia Sandu, aflându-se în afara țării, într-un cerc îngust a declarat că îndată după alegeri o va demite pe Veronica Dragalin din funcție. Deci, este o problemă personală a doamneii Sandu, dar nu interese de stat sau ale societății. Este o frică, să nu apară dosare de corupție acolo, sus, în anturajul doamnei…

Despre doamna Dragalin s-au spus multe lucruri…

Cert este că astăzi dumnei de facto a devenit procuror-șef a PA. Eu cred, că în jurul ei s-a creat un nucleu de procurori, care au o viziune comună cum să organizeze lupta cu corupția în stat. Nu este un secret că Veronica Dragalin a fost adusă și numită în funcție de către președinta Maia Sandu.

Bine ar fi fost, dacă doamna președintă și-ar fi asumat răspunderea politică pentru activitatea dnei Dragalin și nu ne prostea cu mimarea concursului…

Și astăzi, pentru a o demite pe d-a Dragalin, președinta Maia Sandu ar trebui să informeze societatea despre motivele reale de reorganizare a PA și PCCOCS cu asumarea consecințelor.

Mă frământă o întrebare:

-Să fie oare președinta Maia Sandu în stare ca pentru o ambiție personală de a se izbăvi de Dragalin să distrugă două instituții de bază (PA și PCCOCS) și tot ce este legat de lupta cu corupția?!”, s-a întrebat fostul procuror al municipiului Chișinău.

„În țară în care președinta este campioană absolută la deținerea premiilor pentru democrație, dar în care eșuează spectaculos democratica reformă a justiției, s-au încins spiritele între alte două campioane, de această dată, campioanele anticorupție fără portofolii de succes: șefa PA, Veronica Dragalin și ministra justiției, Veronica Mihailov”, scrie fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care detaliază modificările legislative recente, devenite cauza scandalului între Procuratura Anticorupție și Ministerul Justiției.

Procuratura Anticorupție a anunțat, la începutul anului 2025, că în anul precedent a crescut numărul de sentințe privind încetarea investigațiilor pe motivul expirării termenului de prescripție. Această situație este cauzată în proporție substanțială de modificările legislative înaintate de Ministerul Justiției și votate în Parlament, în vigoare din septembrie 2024, ce „au redus pedeapsa pentru unele fapte de corupție și respectiv au redus termenul de prescripție”, a precizat PA.

Informațiile au provocat un adevărat scandal, iar Ministerul Justiției s-a văzut nevoit să iasă cu explicații, în timp ce unii deputați PAS au acuzat, voalat, PA de „promovarea informațiilor false.

Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” a cerut Procurorului General să inițieze o investigație, după ce partidul de la guvernare ar fi micșorat pedepsele pentru corupție la nivel înalt și ar fi redus simțitor termenele de prescripție. „Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) trebuie să răspundă pentru crimele sale”, declară formațiunea condusă de Irina Vlah, care a transmis o scrisoare deschisă Procurorului General. Ce spune Procuratura Anticorupție și Ministerul Justiției.

Epopeea pedepselor pentru deputați și procurori corupți nu se oprește. „Procuratura Anticorupție a făcut o crasă manipulare și numai pentru aceasta Veronica Dragalin, dacă avea un pic de onoare profesională, trebuie să-și dea demisia”, spune liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, care a explicat că, de fapt, pedepsele s-au înăsprit, iar totul ce se întâmplă în spațiul public „este PR și autoreclamă” a șefei instituției vizate. La rândul său, juristul Nicolae Eșanu a ținut să menționeze că „după înăsprirea acestor pedepse, nu se schimbă absolut nimic, iar problema nu e că sancțiunile sunt mici, ci faptul că acestea nu se aplică”.


Pub