Veronica Mihailov-Moraru, acuzată de neglijență profesională la șefia MJ: Deputații BCS au înaintat moțiune simplă pe politicile Ministerului Justiției

Deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înaintat, în ședința de astăzi a Parlamentului, o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Justiției, condus de ministra Veronica Mihailov-Moraru.

Foto: inp

„Înaintăm moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Justiției. Noi, deputații Parlamentului RM, semnatarii Moțiunii simple, constatăm gestionarea defectuoasă a domeniului Justiției, printre care: adoptarea deciziilor neconforme, aprobarea tacită și lipsa reacției legale, precum și neglijența profesională generatoare de consecințe dramatice pentru securitatea cetățeanului și per ansamblu pentru securitatea RM, și exprimăm votul de neîncredere față de politicile promovate de MJ”, a declarat deputatul BCS Corneliu Furculița.

Acum două zile, deputata Olesea Stamate, exclusă din PAS după scandalul pe Legea amnistiei, a venit cu explicații la amendamentele în baza cărora, mai mulți deținuți condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri la comandă, au fost eliberați din pușcăria de la Rezina. „Formularea referitoare la deținuții pe viață a fost modificată în lege pentru lectura II exact cum a propus Ministerul Justiției. Eu am semnat ambele amendamente, fără să pasez către cineva din colegi, așa cum practică unii la moment, deoarece nu era nimic dubios sau problematic, ele fiind propuse de instituțiile care implementau la acea etapă legea: MJ și ANP”, a punctat Stamate.

Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.

În context, liderul PLDM, Vlad Filat, susține că „Olesea Stamate este doar o piuliță în toată această guvernare incompetentă”. „Ea este de vină pentru că a propus niște modificări ce au permis mai multor criminali să ajungă la libertate, dar le-au votat toți deputații PAS. Acum ne întrebăm, ei citesc vreodată ce votează? Și dacă citesc, ei măcar înțeleg ceva?!”, a comentat fostul premier.

Și primarul de Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce Olesea Stamate a fost exclusă din PAS, în contextul scandalului privind eliberarea din închisoare a unor persoane condamnate pe viață. „Este extrem de grav ceea ce s-a întâmplat și vă invit pe toți să vă dați demisia odată și odată, mamă de incompetenți ce sunteți, pentru că ați pus în pericol securitatea națională”, a declarat edilul într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare.

Totodată, și fostul viceministru al Justiției Nicolae Eșanu a comentat scandalul cu Legea Amnistiei, subliniind rolul șefei statului în acest proces, căreia îi revine atribuția de a promulga legile votate de Parlament, ulterior acestea fiind publicate în Monitorul Oficial, moment din care intră în vigoare. „Autorii comunicatului și cei care au reacționat nu știu că procesul legislativ include și etapa promulgării sau nu au curajul să întrebe de ce erorile respective nu au fost depistate la etapa promulgării?”, se întreabă juristul.

Replici tăioase pe legea Amnistiei au avut loc și la ședința de vineri a Parlamentului. Deputatul PSRM Grigore Novac a declarat că deputații PAS „au dat cu nasul în greblă”, după ce au votat proiectul, iar acesta a dus la consecințe grave pentru societate - eliberarea criminalilor din detenție. La rândul său, deputatul PAS Igor Chiriac a intervenit și a propus „să fie identificate mecanismele cu care se va putea opera, pentru ca lucrurile care s-au întâmplat să nu se mai întâmple pe viitor”. „Nu umblați cu minciunica, că eu vă prind repede”, i-a răspuns socialistul.

În același context, deputata PAS Ana Racu, juristă de profesie, le-a cerut parlamentarilor din opoziție să nu „exagereze și catastrofizeze”, atunci când comentează scandalul iscat după ce s-a aflat că mai mulți condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri la comandă, au fost eliberați din penitenciare, în baza unei legi aprobate de partidul de guvernământ. „Indiferent că iese un interlop sau altul, avem un război în coaste, îți poate cădea o dronă în cap, nu mai catastrofizați”, a spus Racu.

Mai nou, Procurorul General Ion Munteanu a sesizat Curtea Constituțională pe modificările scandaloase la Legea amnistiei: „Sunt schimbări ce pot pune în pericol siguranța publică”.

Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.

Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.

Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, s-a arătat indignat de decizie. „După grațierea traficanților de droguri, guvernarea a făcut pasul următor și a deschis ușa Penitenciarului Nr.17 și pentru interlopii condamnați pe viață. Pe ce temei și cine va răspunde dacă acesta recidivează”, a scris Stoianoglo.

Și fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu un comentariu. „A fost necesar Parlamentul să reducă pedeapsa pentru unele infracțiuni grave și deosebit de grave de corupție în 2024?”, a scris acesta pe rețele.

Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.

Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”

În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.


Pub