18,53 lei/l Motorină 18,53 lei/l, benzină 21,72 lei/l – ieftinire ANRE valabilă Revelion 6 Cadavre găsite la ferma suspectului Anenii Noi; fost lucrător bănuiește că era următoarea victimă 50.000 USD Dolari nedeclarați depistați la Aeroport Chișinău: lipiți de picioare, ascunși în valiză, dosare penale 19,74 lei Euro scade la 19,74 lei, dolar 16,77 lei – curs BNM continuă tendința descendentă astăzi
(video) „Kenții”, în pauză tehnică și nu prea. Potîrniche: S-a discutat când a picat sistemul de vot. Orele mesajelor arată, însă, altceva

Deputatul Maxim Potîrniche a oferit o nouă reacție pe marginea discuțiilor din chat-ul „Kenții”, apărute recent în spațiul public, susținând că mesajele au fost scrise într-o pauză cauzată de o defecțiune tehnică în Parlament. Totuși, datele oficiale ale ședinței arată că, la momentul respectiv, plenul se afla în desfășurarea dezbaterilor asupra unui proiect de lege.

Foto: UNIMEDIA

„Am văzut că fotografia din chat-ul Kenții, care a apărut în spațiul public, a devenit virală, a pus pe jar mai mulți postași dar și mai multe instituții de presă. Nu sunt genul de om care să stea mâlc și să aștepte ca furtuna să treacă.

Chat-ul este real, discuția a avut loc într-o pauză survenită în Parlament din cauza unei defecțiuni tehnice la sistemul de vot și era în contextul unei zile de naștere a unuia dintre colegi.

Vreau să fie foarte clar, suntem în mijlocul unei lupte politice și anumiți actori sau impotenți politici vânează astfel de momente pentru că nu au ce livra oamenilor.

Imi cer iertare de la colegii care, probabil, au apărut într-o lumină mai puțin plăcută, mă simt vinovat doar în fața lor, sper să nu mă excludă din acest chat”, a spus deputatul.

Totuși, potrivit ședinței Parlamentului, la ora la care erau trimise mesajele, și anume în intervalul 16:47 - 16:54, în plen nu era pauză, ci se discuta Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative

Și deputatul Radu Marian a oferit o reacție:

„De acord că acea conversație nu era tocmai cea mai elegantă și ne cerem scuze pentru situația creată. Vom trata cu mai multă responsabilitatea comunicarea, inclusiv cea privată. Dar totuși mi se pare exagerat să zici că situația cu această conversație privată pe final de zi și sesiune e la fel de gravă ca și situațiile când se cumpărau deputații ca la piață și cum erau implicați constant în tot felul de scandaluri de corupție in legislaturile precedente când Plaha/Dodon conducea lucrurile.


Mai mulți deputați PAS, adunați într-un grup pe WhatsApp, denumit „Kenții”, au fost surprinși discutând în timpul ședinței Parlamentului. Conversația a fost fotografiată de pe laptopul deputatului Maxim Potîrniche și distribuită pe rețele. Solicitat de UNIMEDIA, acesta nu a negat discuția.

Fostul premier, Ion Chicu, a comentat situația, afirmând că acesta a stârnit mai mult interes public decât subiecte cu adevărat importante, făcând trimitere la conferința de presă susținută astăzi de președinta Maia Sandu.


Pub