„- Trebuia sau nu demis Vasiloi?
- Lucrul acesta trebuie să-l decidă Ministerul de Interne, instituția care gestionează acest segment de securitate din Republica Moldova. Nu e treaba mea, nici a majorității parlamentare. Trebuie să vină ministrul și să spună - am făcut analiza ce se putea face, ce s-a făcut și, în consecință, s-a luat această decizie. Iată așa trebuie să funcționeze lucrurile”, a declarat Igor Grosu, liderul PAS.
Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, nu este de acord cu mustrarea aspră care i-a fost aplicată, în urma anchetei privind incidentul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Vasiloi a contestat, pe 22 septembrie, decizia în privința sa.
Șeful IGPF a fost recunoscut în calitate de bănuit cu privire la pretinsa comitere a infracțiunii de neglijență în serviciu, legată de evenimentele tragice, care au avut loc pe 30 iunie, la Aeroport.
Rosian Vasiloi a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră după tragedia de la Aeroport.
Un polițist de frontieră a fost împușcat mortal, din propriul pistol, de un cetățean străin. Atacatorul l-ar fi deposedat de armă, apoi s-ar fi baricadat într-o încăpere de pe Aeroport. Totodată, a fost împușcat și un agent de securitate, care la fel a decedat.
La scurt timp, bărbatul care a împușcat mortal polițistul de frontieră și agentul de pază a fost capturat, de luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER. Acesta a fost rănit, iar în seara zilei de 3 iulie, a decedat pe patul de spital, cele 10 răni primite prin împușcare nefiind compatibile cu viața.
Ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în semn de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații victimelor incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Mai multe partide, dar și internauți, au cerut demisia șefilor IGPF și MAI, după atacul de la Aeroport, soldat cu două decese. „Atacul armat de pe AIC demonstrează că există breșe grave în sistemul nostru de securitate, iar acest incident tragic nu poate trece fără urmări”, se arată într-un comunicat al unei formațiuni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!