„Toți candidații evaluați în temeiul Legii nr. 26/2022 au dreptul de a solicita acces la materialele de evaluare înainte de audiere sau în contextul contestării deciziei Comisiei. Inițial, Comisia a inclus toate materialele relevante în dosarul de evaluare al candidatului. Ca urmare a constatărilor Curții Supreme de Justiție în contextul procedurilor de examinare a contestațiilor privind deciziile Comisiei, Comisia și-a schimbat practica și din august 2023 include în dosarul de evaluare al candidatului toate materialele colectate în timpul procesului de evaluare. În toate procedurile de contestare a deciziilor Comisiei (decizii de evaluare inițiale sau reluate), o copie a dosarului de evaluare al candidatului a fost furnizată candidatului și Curții Supreme de Justiție.
Toate materialele de evaluare sunt păstrate de Comisie în format electronic. Documentele pe hârtie sunt scanate și digitalizate și incluse în dosarul de evaluare al candidatului. O copie pe hârtie a materialelor de evaluare este furnizată candidatului, la cerere, și, în caz de contestare a deciziei Comisiei, Curții Supreme de Justiție.
Până în prezent, Comisia nu a distrus niciun material de evaluare, deoarece mandatul său încă nu s-a încheiat. Mandatul Comisiei se va încheia la finalizarea examinării contestațiilor depuse împotriva deciziilor acesteia de către Curtea Supremă de Justiție. În prezent, există opt contestații împotriva deciziilor Comisiei pendinte la Curtea Supremă de Justiție. Având în vedere modificările legislative recente, Comisia își va modifica Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru a transmite materialele de evaluare Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor, respectiv, înainte de distrugerea acestora. Comisia va informa publicul cu privire la acest aspect”, se arată în nota Comisiei.
Legea care stabilește ca actele din Vetting și Pre-Vetting să fie distruse, după transmiterea acestora către CSM sau, după caz, către CSP, și care a provocat numeroase critici și discuții contradictorii în societate a fost votată pe finalul ședinței din 13 septembrie a Parlamentului, iar pe 26 septembrie a intrat în vigoare.
Comisia Vetting a venit cu explicații și precizări referitoare la gestionarea informațiilor acumulate în procesul de evaluare.
Avocata Promo-LEX Nicoleta Hriplivîi Caminschi critică votarea, în lectură finală, fără consultări suplimentare, a Legii respective: „Este oare aceasta o cale corectă pentru a asigura transparența și încrederea publică în procesul de reformă?! Cum e posibil ca un astfel de proiect să treacă în 3 minute în lectura a treia, fără dezbateri, la sfârșitul zilei?!”.
Și magistrata Marina Rusu trage un semnal de alarmă: „Această lege riscă să submineze orice progres real în reforma justiției, iar efectele pe termen lung ar putea fi devastatoare, nu doar pentru credibilitatea guvernării, ci și pentru protejarea drepturilor omului în Republica Moldova”.
Victoria Sanduța, eliberată recent din funcția de judecător, prin decretul semnat de Maia Sandu, critică și ea votarea, în lectură finală a Legii care stabilește ca actele din Vetting și Pre-Vetting să fie distruse, după transmiterea acestora către CSM sau, după caz, către CSP. „Ce e cu graba asta? Voi în general simțiți cum guvernarea asta parcă încearcă din răsputeri să şteargă urmele unei reforme care chipurile “a dat rezultate peste aşteptări”?!”, a scris Sanduța, într-o postare pe rețele.
De cealaltă parte, deputata PAS Olesea Stamate susține că „distrugerea datelor va avea loc doar după ce toată informația va fi transmisă către CSM și CSP”: „Această decizie este o fortificare a garanției pentru toți participanții la procedura de Pre-Vetting, inclusiv pentru statul Republica Moldova. Fiindcă, dacă Pre-Vetting-ul își finisează activitatea în câteva luni, ce se întâmplă cu materialele? Ei acolo au un regulament, însă noi nu știm ce prevede acesta și cum rămâne cu materialele acumulate, cum acestea sunt arhivate, cum are loc arhivarea sau distrugerea datelor, când acestea se distrug? Noi nu cunoaștem. De aceea a fost adăugată această propoziție în alineat în care se zice că: procedura de distrugere a datelor are loc doar după ce toată informația a fost transmisă către CSM și CSP”.
La sfârșitul lunii iulie, judecătoarea Marina Rusu a venit cu o reacție în legătură cu amendamentul propus de PAS, la legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, document ce prevede distrugerea de către CSM și CSP a informației transmisă de Comisia Pre-Vetting, ca urmare a procesului de evaluare. „Aceste date ar putea fi esențiale în contextul unor posibile acțiuni în instanțe internaționale, precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a declarat magistrara, într-un live pe Facebook.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!