(foto) Leo Ciobu, în rochii mini, într-o sesiune foto de foc: Iubiți-vă, pentru că restul vine de la sine

Culturista Leo Ciobu, care face parte din top 10 cele mai bune bodybuilderițe de pe mapamond a decis să-și demonstreze și partea feminină, pentru a dezbate stereotipul că femeile care se ocupă cu acest gen de sport ar arăta ca bărbații. Leo a îmbrăcat mai multe rochii și a pozat foarte senzual, iar fotografiile le-a postat pe rețele.

Foto: colaj UNIMEDIA

Leo Ciobu se pregătește de turneul „Arnold Classic UK”, până la care au mai rămas zile numărate. Între timp, nu a pierdut ocazia să-și uimească urmăritorii, apărând în ținute senzuale și provocatoare.

„Feminitatea depinde de cantitatea musculară? Dacă da , de ce crezi ca e așa?”, a scris culturista, într-o postare pe Facebook, postând și o fotografie în care apare într-o rochie mini.

A continuat cu alte fotografii, în ipostaze la fel de provocatoare.


 

A urmat o ținută neagră, dar la fel de senzuală.

„Ca niciodată! Rochii și mișcări diferite în aceste ultime cadre! Sportul profesional e viața mea, e ceea ce iubesc și voi iubi pentru totdeauna, ceea ce nu încurcă a fi acea femeie în toată firea precum sunt!”, a scris Leo Ciobu.

„Ce poate corpul nostru fizic știe știința! Ce poate psihologia omului nu știu nici ei până la urmă! Încearcă să te cunoști tu însuți bine și începe cu dragostea de propria persoană!”, a mai adăugat culturista.

 

Cu prilejul sărbătorii de 8 Martie, Leo Ciobu a venit și cu un mesaj de felicitare pentru femei: „Un 8 Martie frumos fetelor, femei și fetițe! Iubiți-vă, pentru că restul se va întâmpla de sine stătător!”

Culturista din Moldova concurează la diverse competiții începând cu anul 2015, iar pragul sălii de forță l-a pășit pentru prima oară în 2012.

În 2023, Leo Ciobu a urcat pe cea mai tare scenă a bodybuilding-ului. Moldoveanca a intrat în TOP 10 cele mai bune culturiste din lume.

Leo Ciobu, care mai nou, a îmbrățișat și profesia de antrenor, a dezvăluit recent, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, de unde i se trage dragostea pentru sport, cum s-a simțit la competiția de talie mondială Olympia, dar și cum reușește să facă față haterilor, care îi reproșează că ar arăta ca un bărbat.

Culturista a mărturisit că felul în care arată este motiv pentru hateri, de a-i arunca tot felul de reproșuri. „În fiecare zi sunt întrebări, dar nu am timp și energie să le acord la acei oameni. La noi, primul reproș e „arăți ca un bărbat”. Unde sunt bărbații la noi? Nu-i prea găsesc”, a menționat Leo Ciobu.

În decembrie, Leo Ciobu a anunțat că va participa la turneul „Arnold Classic UK”, în martie 2024. Bodybuilderița a publicat pe rețelele de socializare un mesaj, în care se arăta foarte bucuroasă de această noutate: „Arnold Classic este un campionat de rang înalt, top 2 după Olympia!”.


Pub