„Moldova merge la Arnold Classic UK! Ieri seară am primit această veste minunată! De ce veste? Pentru că însăși participarea la acest turneu este la fel de minuțioasă ca și calificarea pentru Mr. Olympia LLC! Arnold Classic este un campionat de rang înalt, top 2 după Olympia! Deci, pentru a fi pe această scenă ar însemna un backstage cu minim un câștig la nivel profesional și asta încă nu înseamnă că vei fi aleasă să participi!). Acum înțelegi ce nivel e acolo?”, a menționat Leo Ciobu, entuziasmată.
Culturista din Moldova concurează la diverse competiții începând cu anul 2015, iar pragul sălii de forță l-a pășit pentru prima oară în 2012.
În 2023, Leo Ciobu a urcat pe cea mai tare scenă a bodybuilding-ului. Moldoveanca a intrat în TOP 10 cele mai bune culturiste din lume.
Leo Ciobu, care mai nou, a îmbrățișat și profesia de antrenor, a dezvăluit recent, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, de unde i se trage dragostea pentru sport, cum s-a simțit la competiția de talie mondială Olympia, dar și cum reușește să facă față haterilor, care îi reproșează că ar arăta ca un bărbat.
Culturista a mărturisit că felul în care arată este motiv pentru hateri, de a-i arunca tot felul de reproșuri. „În fiecare zi sunt întrebări, dar nu am timp și energie să le acord la acei oameni. La noi, primul reproș e „arăți ca un bărbat”. Unde sunt bărbații la noi? Nu-i prea găsesc”, a menționat Leo Ciobu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!