„Eu nu planific să fiu important, mai degrabă îmi văd rolul de antrenor-jucător și ca să-l citez pe marele antrenor de la Dinamo Kiev, el a spus că «мне не нужна команда звёзд, а звёзднаяа команда». Uneori, eu cred și va suna un pic pretențios -un antrenor bun poate cu aceeași jucători să creeze o echiop mai bună. Am văzut-o deseori în istoria fotbalului, dar și a managementului. Intenția mea a fost să creez mai puține disruperi pe termen scurt, inclusiv pentru că avem atât de multe de făcut, să reduc schimbările la minim. în același timp, trebuie să recunosc că sunt un antrenor exigent, pentru că sunt exigent față de mine, sunt exigent și față de alții. De asta, vreau să vă asigur că dacă voi avea impresia bazată pe rezultate sau lipsa acestora că anumite ministere nu trag, voi avea curajul, mai mult decât atât, voi insista să vin cu shimbări. Vă asigur că nu sunt omul care nu tolerează lipsa schimbărilor pe o perioadă foarte lungă”, a menționat Vasile Tofan.
Vasile Tofan, desemnat pentru funcția de premier, a fost întrebat, la ședința din 20 iulie a Comisiei juridice, din ce motiv nu a redus numărul de ministere în Guvern și dacă planifică să o facă. „Riscăm să pierdem timp prețios. Dacă reorganizezi un minister, lumea trei luni nu face nimic îm afară de a se ocupa cu reogranizarea aceasta”, a răspuns Tofan.
Guvernul în frunte cu premierul desemnat Vasile Tofan a primit ieri votul de încredere. 53 de deputați PAS l-au susținut, la ședința Parlamentului, după 6 ore de întrebări și răspunsuri. Vasile Tofan a cerut pe 21 iulie, în plenul Parlamentului, votul de încredere al deputaților. Acesta și-a prezentat programul, echipa și a răspuns la întrebările parlamentarilor. La rândul său, opoziția a criticat componența noului Executiv și a declarat că „nu este Guvernul Tofan, ci Guvernul Maiei Sandu”.
La 20 iulie, premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat Programul de activitate al viitorului Guvern, intitulat „Economie europeană, stat eficient”. Programul stabilește direcțiile de guvernare și obiectivele pe care Executivul își propune să le realizeze în următorii 3 ani.
Fostul premier Ion Chicu, deputat PDCM, l-a întrebat, în plen, pe Vasile Tofan, cum va proceda dacă va fi impus de guvernarea PAS să cedeze la luarea anumitor decizii ce vor ține de viitorul Executiv. „Vor fi cazuri când va trebui să bat cu capul în masă, cu pumnul, cu capul poate tot, dar per total aș vrea să evit astfel de situații, pentru că le-aș considera ca pe un eșec al acestei guvernări. Dacă voi fi omul care a închis ușa și a plecat, cred că va fi un eșec personal al meu. Asta nu înseamnă că voi face compromisuri cu conștiința”, a răspuns Tofan.
La rândul său, liderul Democrația Acasă, deputatul Vasile Costiuc, s-a arătat nemulțumit de componența Guvernului, pentru care premierul desemnat Vasile Tofan a cerut în plen votul de încredere al aleșilor poporului. „Credeam că vom avea un cabinet de miniștri Tofan, sau măcar pe jumătate Tofan. Astăzi pot afirma că nu e niciunul care să vă reprezinte pe dvs personal. Cei 3-4 schimbați sunt tot de ai lor. Sunteți un kamikaze în fruntea unui Guvern care nu s-a schimbat de la Recean încoace”, i-a spus Costiuc lui Tofan.
Totodată, deputatul Partidului Democrația Acasă, Sergiu Stefanco, l-a întrebat pe Vasile Tofan, în baza căror criterii l-a desemnat pe Radu Musteață pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: „La consultările cu dvs am discutat despre ministrul Agriculturii. Ați zis că îi mai dați o șansa Ludmilei Catlabuga. Astăzi avem altă persoană. Cum ați selectat-o și de ce nu ați mers pe modelul polonez?” „Ne-am dorit, de comun acord, să aducem un suflu nou. Domnul Musteață vine cu o energie nouă”, a răspuns Tofan.
Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a făcut publică lista miniștrilor cu care se va prezenta marți în Parlament pentru a solicita votul de încredere. Din echipa propusă fac parte 16 miniștri, dintre care 12 își păstrează funcțiile din fostul Executiv, iar patru sunt nume noi.
Pe 11 iulie, Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat pentru funcția de prim-ministru.
Imediat după desemnare, Vasile Tofan a declarat că vede acest pas drept „o mare responsabilitate și nu o linie în CV”. Marți, 21 iulie, Guvernul Tofan va merge în Parlament pentru a cere deputaților votul de încredere.
Totodată, Tofan a comentat zvonurile precum că ar fi finul de cununie al lui Vaja Jhashi, președintele celui mai mare holding agroindustrial din Republica Moldova: „Trebuie să facem distincția între critici și falsuri, atacuri”.
Întrebat cum vede actuala structură a Guvernului și dacă intenționează să aducă oameni noi în echipa guvernamentală, Tofan a răspuns. „Vom avea săptămâna viitoare discuții foarte importante și în baza lor vom hotărâ formula Guvernului și cine vor fi membrii echipei Guvernului. Dar da, veți vedea și fețe noi”.
Vasile Tofan mărturisește că a avut discuții în familie, înainte să accepte propunerea PAS de a prelua șefia Guvernului de la Chișinău. „Am un copil care are trei săptămâni. Soția mea nu-i fericită deloc cu decizia pe care am luat-o”, a precizat acesta.
La 10 iulie, speakerul Igor Grosu a anunțat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) îl va propune pe investitorul Vasile Tofan la funcția de premier, la consultările cu președinta Maia Sandu.
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a comentat desemnarea lui Vasile Tofan de către PAS în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu. „Recean alias "Хoлодный" este azi marele câștigător. Maia Sandu a cedat presiunilor, reforme nu vor urma, schemele vor continua. Cei care au de pierdut sunt moldovenii care așteaptă schimbări și creștere economică”, a punctat deputatul din opoziție.
Și liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat anunțul Partidului Acțiune și Solidaritate privind desemnarea lui Vasile Tofan în calitate de premier. „Următorul prim-ministru are de ales: va sluji poporului moldovenesc sau va sluji partidului PAS. Să nu uite că PAS și Maia Sandu trec, dar țara și memoria colectivă rămân”, a menționat fostul șef de stat.
La rândul său, Vasile Tofan a venit cu primul mesaj după ce a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru. Acesta a precizat că își asumă „responsabilitatea de a conduce Guvernul într-o perioadă importantă pentru parcursul european al țării” și a promis să „depună toate eforturile pentru realizarea obiectivelor stabilite”. „Sunt onorat să mă alătur echipei”, a scris Tofan.
Pe 10 iulie, reprezentanții Partidului „Democrația Acasă”, în frunte cu liderul formațiunii, au mers de dimineață la Președinție pentru consultările cu pșefa statului.. Vasile Costiuc a adus o farfurie cu o plăcintă, „pentru Maia Sandu”, care anterior a comparat bugetul cu o plăcintă.
În dimineața lui 3 iulie 2026, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, după o serie de scandaluri care au zguduit guvernarea în ultima perioadă.
În ajun, șefa statului Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu ar fi purtat discuții aprinse în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Președinție, convocată la o oră târzire.
Președinta Maia Sandu a ieșit cu declarații, la scurt timp după ce Guvernul Munteanu a picat, și a spus că va lansa consultații pentru desemnarea unui nou premier în zilele următoare.
Una dintre candidaturile vehiculate la funcția de prim-ministru a fost cea a ministrului Educației, Dan Perciun. În acest context, ultimul a venit cu o reacție.
Totodată, președinta Maia Sandu a precizat că singura obiecție exprimată de Alexandru Munteanu în discuții a ținut de „relația sa interpersonală” cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În același timp, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că a avut o discuție tensionată, marți, cu premierul Alexandru Munteanu, în cadrul unor consultări pe tema politicii bugetar-fiscale.
Sociologul Doru Petruți a venit și el cu o reacție după plecarea lui Alexandru Munteanu din funcția de premier, afirmând că ultimul „are datoria să explice cetățenilor ce s-a întâmplat”.
Președinta Maia Sandu a semnat, pe 7 iulie, decretul prin care ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a fost numit premier interimar. Decizia vine după ce Alexandru Munteanu a refuzat să asigure interimatul funcției.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!