Belostecinic, acuzații dure către Monica Babuc: Penibil e curajul dvs! Rectorul USM era „ținut” în biroul de alături, ca după plecarea mea să decideți cum să mai distrugeți ASEM-ul

Fostul rector al Academiei de Studii Economice îi răspunde fostei ministre a Educației, din timpul guvernării Partidului Democrat, Monica Babuc, care a declarat că reforma universităților este necesară, inclusiv pentru a evita situații în care rectorii se iau la pumni practic pentru abiturienți. „Penibilă, stimată doamnă, este calitatea guvernării, la care ați participat, inclusiv în domeniul educației, și consecințele acesteia pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova. Penibil este curajul dumitale de a-ți expune public opinia referitoare la reformarea învățământului superior, domeniu pe care l-ați învinuit întotdeauna de toate relele”, a scris Grigore Belostecinic pe pagina sa de Facebook, după ce fosta ministră, actuala lideră a Partidului Democrat, și-a expus părerea privind necesitatea reformării învățământului superior.

Foto: Colaj UNIMEDIA

„Penibilă este „reformarea” Academiei de Științe a Moldovei, pe care ați promovat-o, prin distrugerea acesteia, lăsând pe drumuri mii de oameni și destine, iar Republica Moldova – fără o importantă instituție a statului. Da, AȘM trebuia reformată, din interior, dar nu prin distrugere. Este ușor să distrugi. Mai greu – să construiești și să făurești. Dar asta o fac deja alții. Țara trebuie să-și cunoască „eroii”.

De aici – penibil este curajul dumitale de a-ți expune public opinia referitoare la reformarea învățământului superior, domeniu pe care l-ați învinuit întotdeauna de toate relele: că avem prea mulți studenți ( v-a reușit să-i alungați din țară, de rând cu milionul de oameni plecați peste hotare, din cauza politicilor promovate și deciziilor luate), deja – că avem prea multe universități ( o să vă reușească să le distrugeți și pe acestea), ați adus prejudicii de imagine si reputație universităților prin învinuirea continuă a acestora în lipsă de calitate și integritate, lipsă de utilitate pentru societate (produc șomeri!), consumatori ineficienți de resurse, păstrându-le, de fapt, în sărăcie, fără investiții, cu salarii mizere și oameni nemotivați să activeze în domeniu sau, pentru cei tineri, să-și dezvolte o carieră profesională în domeniul învățământului superior și cercetării. Și mai aveți curajul să menționați, după toate acestea, că am rămas fără studenți? Ce urmează?

Penibilă este și schimbarea profilului Universității de Stat din Moldova (am tot respectul pentru oamenii care activează acolo) prin transformarea acesteia în a doua universitate publică de profil economic (și drept). Cine este responsabil în această țară de pregătirea cadrelor de înaltă calificare în domeniul fizicii, matematicii, chimiei, biologiei......, poate și istoriei? Unde-s studenții care-și făceau studiile la aceste facultăți? Cu ce i-ați motivat să aplice la studii la aceste domenii? Cum veți restabili, dacă va mai fi nevoie, potențialul științific și didactic pierdut deja?

Vă răspund eu. Ați transferat, în admitere, sute de locuri cu finanțare de la bugetul de stat, destinate pretendenților la studii la aceste domenii, la specialitățile din domeniul științelor economice, pentru a nu-i lăsa să meargă la ASEM…

În acest context, penibilă este referința la cazul care a avut loc în biroul dumitale de ministru, care, de fapt, este produsul imaginației proprii... În realitate, v-ați eschivat, conștient, de la soluționare unor probleme, în contextul ilegalităților comise, și în virtutea responsabilităților care le-ați avut în calitate de ministru: de a respecta legea, regulamentele proprii, de a fi corectă, echidistantă și imparțială, înlocuindu-le cu un „patriotism” ieftin. Apropo, și eu am absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, și mă mândresc cu acest lucru. Iar rectorul de la USM era „ținut” în biroul de alături, pentru ca după plecarea mea să continuați discuțiile referitoare la ce mai urma să faceți pentru a distruge ASEM-ul…

Penibilă este și constatarea că USM a avut în toate timpurile o facultate economică. Apropo, uneori a avut și două, doar că nu întotdeauna. Pentru a clarifica lucrurile, vă recomand să consultați „Istoria ASEM: 20 de ani de ascensiune. – Chișinău, ASEM, 2011, 488 p.”. Nu am nimic împotriva facultății de Științe economice de la USM, unde, în mare parte, activează foști colegi de-ai noștri, din ASEM, sau absolvenți ASEM. Avem relații bune de colaborare, așa după cum trebuie să fie într-un mediu academic. Sunt pentru o concurență liberă și corectă. Fără implicare administrativă, prin abuz în serviciu, și fără manipularea opiniei publice de pretinși politicieni, trecuți deja în istorie...

Da, reforma în învățământul superior este necesară de multă vreme. Doar că reforma, prin esență, înseamnă o schimbare spre mai bine, nu o schimbare pentru a bifa că a fost efectuată. Avem nevoie de susținere din partea statului, avem nevoie de mai multe alocații financiare, avem nevoie de investiții în dezvoltare pentru a face față concurenței regionale, europene și mondiale în domeniul învățământului superior, care devine tot mai acerbă, avem nevoie de un alt statut al cadrului universitar....Avem nevoie de aprecierea eforturilor pe care le depun cei din învățământul superior și cercetare, uneori prin sacrificiul propriu și renunțare la activități care, poate, le-ar asigura mai multă bunăstare, atât din partea guvernării, cât și a societății în întregime. Universitățile publice nu aparțin celor care activează în cadrul acestora. Aparțin statului Republica Moldova și societății noastre. Să le facem împreună mai bune! Și sunt convins că Academia de Studii Economice a Moldovei, universitate dinamică, cu oameni bine pregătiți și devotați meseriei pe care o practică, cu o infrastructură educațională demnă de invidiat, cu o bogată experiență și tradiții proprii în domeniul educației și cercetării, își va păstra locul binemeritat în sistemul de învățământ superior din Republica Moldova, iar obiectivul propus la data fondării, 25 septembrie 1991, de a concentra învățământul superior economic într-o singură universitate publică, va deveni o realitate. Să ne dorim doar succese!”, a explicat fostul rector ASEM.

Fosta ministră a Educației, Monica Babuc, susține reforma în învățământul superior, care presupune comasarea mai multor universități din țară, dar adaugă că unele prevederi, cum ar fi păstrarea ASEM, „stârnesc întrebări”. „29 de universități (19 publice și 10 private) este un lux nepermis pentru țara noastră. Este clar că atunci când într-o singură țară există, de pildă, profil economic în 10 universități și profil juridic în 17, instituțiile de învățământ superior se vor bate crâncen pentru fiecare student, făcând tot ce-i posibil ca să-și pună piedici una-alteia la capitolul atractivitate. Am asistat la o asemenea bătălie (aproape bătaie) între doi rectori de instițutii superioare de învățământ, care în biroul ministrului mai nu s-au luat la pumni la propriu, învinuindu-se reciproc de manipulare și racolare incorectă de abiturienți. A fost penibil…”, a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Monica Babuc.

Ministrul Educației, Anatolie Topală, susține că anunțul privind reforma în învățământul superior „este intenția autorităților și nu e o decizie” și dă asigurări că înainte de a fi făcută publică informația acesta a discutat cu toți rectorii și directorii instituțiilor de cercetare. Ministrul a explicat și ce se va întâmpla cu cadrele didactice instituțiilor care vor fi absorbite.

Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a criticat intenția autorităților privind reforma în sistemul de învățământ superior. „Sunt sigur că va veni timpul când normalitatea va fi restabilită în sistemul învățământului superior din țara noastră, dar mă întreb, cine va purta responsabilitate pentru gafele comise în acești ani, pentru închiderea universităților cu valoare de simbol, pentru pagubele sufleteşti şi materiale?”, se întreabă acesta.

Și deputatul BCS Vlad Batrîncea a criticat „procesul de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova”, anunțat de Ministerul Educației. „Stranie logică: resursele suplimentare pentru ministere noi, Cancelaria de Stat, Curtea constituțională etc. sunt. Iar pentru instituțiile de știință și educație bani nu sunt. Cât nu este târziu, Ministerul Educației, Guvernul trebuie opriți”, a scris Batrîncea.


Pub