„Noi cu domnul Munteanu ne cunoaștem de mult timp, îi cunosc capacitățile, dar astăzi suntem în alte poziții și este necesară o comunicare. Eu în poziția dumnealui de candidat la funcția de prim-ministru am fost, el este acum și am confirmat disponibilitatea de a fi deschis pentru colaborare. Totodată, am menționat că este binevenit faptul că în funcția de candidat a fost înaintată o persoană din domeniul businessului, din domeniul de afaceri, deoarece în opinia mea, astăzi principala problemă fiind economia națională și este necesar ca în funcția de prim-ministru să vină o persoană care cunmoaște businesul, mediul de afaceri.
I-am acordat o întrebare, dacă dumnealui este deschis să discute subiectul ce ține de proiectul structurii pentru viitorul Guvern. Dacă este predispus să discutăm, atunci este cazul să-i ofer unele recomandări. Dacă nu, atunci tema este închisă. Dumnealui a spus că a discutat cu fracțiunea partidului de guvernământ PAS în linii generale este susținut, dar i-ar fi interesant să asculte și opinia mea, ca fost prim-ministru. Doar mi-a recomandat că nu ar fi de dorit să extindem numărul de ministere. Sunt și eu de aceeași părere. Trebuie la maximum să comasăm Guvernul, ca să fie eficient. Problema nu e în număr, ci în calitate, esență, responsabilitate. I-am propus să stabiliească în structura Guvernului unele priorități, dacă nu e creat un minister sau în denumirea ministerului nu se conține o țintă clară a statului, atunci investitorii nu vin să investească în acest domeniu. În opinia mea, R. Moldova trebuie să se ocuoe și de industrializarea, nu doar să vândă materie primă, avem nevoie de valoare adăugată. Ministerul Energeticii cum este acum în proiectul dumnealui i-am propus să fie Ministerul Energeticii și al industriei”, a punctat Vasile Tarlev.
Deputatul independent a dezvăluit în ce circumstanțe a făcut cunoștință anterior cu Alexandru Munteanu: „Eu cu domnul Munteanu mă cunosc încă din perioada când a fost în mediul de afaceri. Lucrând director general la „Bucuria”, fiind președinte al Asociației Naționale a Producătorilor din Moldova în acea perioadă, evident că am avut o conlucrare cu marea majoritate a oamenilor de afaceri din R. Moldova, inclusiv cu dumnealui. Când am devenit prim-ministru, am discutat inclusiv cu dumnealui și a fost o discuție la acea perioadă cu oameni de afaceri, în care a fost recomandat și am discutat despre posibilitatea să dețină funcția de ministru al Finanțelor. De aceea, ne cunoaștem nu din auzite. Atunci, însă, reieșind din situație, am ajuns la concluzia că exista o candidatură mult mai pregătită decât dumnealui”.
Liderul MAN, Ion Ceban, a postat un mesaj înainte de consultările cu Alexandru Munteanu. Primarul capitalei a criticat dur programul de guvernare și l-a îndemnat pe Munteanu „să nu fie păpușa PAS”. „Sunt foarte mulți profesioniști în echipa care a fost prezentată, dar sunt și mulți oameni care ridică foarte multe semne de întrebre”, a conchis Ceban.
Liderul PDCM, Ion Chicu a comentat programul guvernamental propus de premierul desemnat, Alexandru Munteanu, care a fost discutat în cadrul consultărilor de astăzi, desfășurate la Parlament, cu fracțiunile: „Acesta pare mai degrabă o lucrare de curs a unui student din anul I care nu poate trece anul”. Chicu a precizat că Alexandru Munteanu și-a notat observațiile și propunerile înaintate de fracțiunea Alternativa.
Totodată, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat, după consultările cu Alexandru Munteanu, că va solicita amânarea ședinței Parlamentului în care se va cere votul de încredere a Guvernului Munteanu. „I-am mai spus: „Să nu vă lăsați îmbrobodit de unii politicieni, cumetri. La noi pe mulți îi țin pentru că așa a spus partidul”. Dumnealui a promis că cei care nu se vor descurca, vor pleca. Am cerut amânarea ședinței, așa este corect, dacă se vrea un program național comun de guvernare a țării susținut de toți”, a mai precizat Usatîi.
La rândul său, liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a declarat, după consultările cu Alexandru Munteanu, că fracțiunea sa nu va vota în Parlament pentru învestirea noului Guvern.
Și Vladimir Voronin, liderul PCRM, a anunțat că fracțiunea sa nu va susține noul Guvern condus de Alexandru Munteanu. În urma consultărilor cu premierul desemnat, deputatul a calificat întâlnirea drept o formalitate și a menționat că acest cabinet de miniștri va întâmpina foarte mari probleme.
De asemenea, și liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că fracțiunea sa nu va susține noul Guvern condus de Alexandru Munteanu. În urma consultărilor cu premierul desemnat, acesta a menționat că facțiunea nu-și poate asuma responsabilitatea politică pentru un „Guvern promovat de majoritatea parlamentară”.
După încheierea consultărilor lui Alexandru Munteanu cu fracțiunile parlamentare, speakerul Igor Grosu, a anunțat că ședinta de învestire a Guvernului Munteanu va avea loc vineri, 31 octombrie.
La 28 octombrie, candidatul desemnat de PAS pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a publicat lista Cabinetulului de miniștri cu care va merge în Parlament, pentru a cere votul de încredere.
Tot la 28 octombrie, decretul privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, Alexandru Munteanu, a fost publicat în Monitorul Oficial Nr. 544-546.
Liderul PAS Igor Grosu, președintele Parlamentului, a dezvăluit cine a decis componența noului Guvern, făcută publică ieri de Alexandru Munteanu. „În Republica Moldova nu e atât de simplu să găsești candidați buni, disponibili, oameni care să-și asume, nu care să bifeze în CV că au fost miniștri, premieri etc.”, a precizat Grosu.
La 24 ocotmbrie, Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial candidat la funcția de premier al Republicii Moldova, printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu.
Pe 14 octombrie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a propus pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputat și constituirea noului Parlament.
Acesta a venit cu prima sa reacție publică. „Într-adevăr, port discuții cu PAS în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere”, a scris Munteanu.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 13 octombrie.
Reacții pe rețelele sociale după ce omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, a publicat o postare în care își exprimă opinia privind această candidatură, menționând atât aspecte pozitive, cât și negative din punctul ei de vedere. În comentarii, o utilizatoare se întreabă ironic: „Domnul e la curent că în Republica Moldova cu tot „рулеште” (n.n. decide) Maia Sandu?”. Premierul Dorin Recean afirmă că Alexandru Munteanu, candidatul PAS la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, i-a fost profesor la facultate și „l-a convins să studieze electro-fizică”. „Mi-a zis: Dorine, lumea se mișcă de la atomi, spre biți”, a declarat Recean în ultima ședință de Guvern.
Candidatul la funcția de prim-ministru propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Alexandru Munteanu, și-a administrat o parte din afaceri printr-un avocat cipriot sancționat internațional după invazia Rusiei în Ucraina. Documentele secrete ale furnizorilor de companii offshore, consultate de reporterii RISE Moldova, arată că Munteanu figurează în cinci companii din paradisul fiscal al Insulelor Virgine Britanice. Toate aceste firme au fost gestionate de același avocat cipriot care a oferit servicii financiare și oligarhului rus Alisher Usmanov, apropiat al Kremlinului, pentru a-și proteja averea de sancțiunile occidentale. La rândul său, Munteanu a venit cu un mesaj pe rețele, în care „dezminte suspiciunile” din spațiul public.
Alexandru Munteanu, candidatul la funcția de premier, a declarat în cadrul unei emisiuni că nu vede o problemă că a înregistrat companiile sale în Insulele Virgine Britanice, un paradis fiscal, pentru că „există offshore-uri albe și negre”. RISE susține însă că anume paradisul unde își duce afacerile Munteanu este inclus în lista jurisdicțiilor netransparente, de către autoritățile naționale, încă din 2007, iar în 2025 datele au fost actualizate și acesta continuă să se regăsească în listă „neagră”.
Coreea de Nord, aflată sub sancțiuni internaționale, ar fi obținut venituri timp de mai mulți ani dintr-o schemă imobiliară în București. Ambasada nord-coreeană a închiriat întregul bloc de protocol din curtea sa, situat lângă Parcul Herăstrău, unei companii private, care apoi a subînchiriat cele 25 de apartamente unor firme și persoane fizice. Deși terenul aparține statului român, clădirile sunt proprietatea Guvernului nord-coreean. RISE scrie că printre cei care au locuit recent acolo se numără și actualul premier desemnat al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, care a declarat că nu știa că imobilul aparține unui alt stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!