79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Dodon despre integrarea Moldovei în UE: „O momeală electorală. Bruxelles a transmis clar că negocierile nu vor începe până la sfârșitul anului”

Igor Dodon a criticat promisiunile PAS privind integrarea rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, calificându-le drept „o momeală electorală”. Potrivit declarațiilor sale, din cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV, Bruxelles a transmis un semnal clar, confirmând că negocierile de aderare nu sunt planificate să înceapă până la sfârșitul anului

Foto: UNIMEDIA

„În timpul campaniei electorale am avertizat că promisiunile PAS privind o integrare rapidă în Uniunea Europeană nu sunt decât o „momeală” electorală. Și iată că, la începutul acestei săptămâni, de la Bruxelles a venit un semnal foarte clar: până la sfârșitul anului nu este preconizată începerea procesului de negocieri.

Acest lucru se datorează mai multor factori: 

- legarea Republicii Moldova de Ucraina în cadrul acestui proces; 

- numeroasele probleme interne — de la starea economiei până la problema transnistreană nesoluționată; 

-  lipsa unei poziții unice și coordonate în interiorul Uniunii Europene. 

Având în vedere toate acestea, există motive să credem că, în viitorul previzibil, negocierile nu vor începe”, a declarat Igor Dodon.

Directorul IMAS Moldova, sociologul Doru Petruți, consideră că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde în mare măsură de deciziile externe, mai mult decât de acțiunile interne ale țării. Expertul a subliniat în cadrul UNInterviu pentru UNIMEDIA că integrarea nu va fi posibilă fără rezolvarea problemei transnistrene.

60% dintre moldoveni cred că țara noastră nu va adera la UE până în anul 2028, așa cum a promis PAS în campanie electorală. Cel puțin așa arată rezultatele sondajul „Barometrul Socio-Politic – Decembrie 2025”, prezentat de IMAS.

Președinta Maia Sandu a declarat că atât Moldova, cât și Ucraina au întrunit condițiile necesare pentru a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Întrebată dacă Chișinăul ar putea solicita decuplarea de Kiev în parcursul european, șefa statului a evitat un răspuns direct, reiterând în schimb principiul meritocratic al extinderii UE.

UE ia în considerare acordarea unui pas important Republicii Moldova în procesul său de aderare la UE, înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc la sfârșitul lunii septembrie, plasând-o înaintea Ucrainei.

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.

R. Moldova și Ucraina au primit în decembrie 2023, la un summit UE, acceptul să înceapă negocierile de aderare.

Consiliul European a votat. Republica Moldova începe negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului European, Charles Michel.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.

Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.st stabilită oficial.

După Parlamentul European, și Comisia Europeană a venit cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.


 


Pub